Actualizare: Parlamentul European a respins joi cele două moțiuni de cenzură depuse de stânga radicală și extrema dreaptă.
Puțini credeau cu adevărat că Ursula von der Leyen va pierde, însă dimensiunea victoriei arată că poziția ei la conducerea Comisiei Europene este solidă.
În ceea ce privește moțiunile depuse de extrema dreaptă, 179 de voturi au fost în favoare, 378 împotrivă și 37 de abțineri. Pentru moțiunea extremei stângi, 133 de deputați au votat pentru, 383 împotrivă și 78 s-au abținut.
Articolul inițial:
Sesiunea parlamentară din octombrie 2025 este încărcată de tensiuni politice semnificative. Parlamentul European se confruntă cu două moțiuni de cenzură succesive împotriva Comisiei conduse de Ursula von der Leyen — una depusă de grupul Patriots for Europe (PfE), cealaltă de The Left. Este pentru a treia oară în 2025 când executivul european este vizat de o astfel de procedură, o frecvență fără precedent în istoria Uniunii. Deși șansele ca vreuna dintre moțiuni să fie adoptată sunt minime, simplul fapt că ele au fost introduse în același timp, din direcții ideologice opuse, ilustrează gradul de polarizare și fragilitatea consensului politic pro-european din actuala legislatură.
Moțiunile nu sunt doar gesturi simbolice, ci reflectă strategii divergente de contestare a Comisiei: dreapta eurosceptică reproșează politicile privind migrația, clima și comerțul, în timp ce extrema stângă critică lipsa de reacție în fața crizelor umanitare și inegalităților economice. În ambele cazuri, Comisia devine ținta unei nemulțumiri mai ample față de direcția integrării europene. Analiza care urmează examinează mecanismele instituționale, echilibrul de forțe politice și semnificația reală a acestor moțiuni pentru stabilitatea guvernării europene.
Istoria moțiunilor de cenzură împotriva Comisiei Europene
Deși Comisia Europeană nu este un guvern în sensul clasic al termenului — neavând competențe directe în materie de politică fiscală, socială sau de apărare —, ea exercită o funcție executivă centrală la nivelul Uniunii Europene. Este responsabilă de inițiativa legislativă, de implementarea politicilor comune și de supervizarea respectării dreptului european, printr-o administrație permanentă care reflectă structura unui guvern. În acest rol, Comisia răspunde politic în fața Parlamentului European, care deține, printre altele, prerogativa de a-i retrage încrederea printr-un vot de moțiune de cenzură.
De la crearea acestei proceduri, în 1972, au fost depuse 14 moțiuni de cenzură împotriva diverselor Comisii, însă niciuna nu a fost adoptată. Singura excepție notabilă a fost în 1999, când Comisia condusă de Jacques Santer a demisionat în bloc înainte de vot, în urma acuzațiilor de fraudă și gestionare administrativă defectuoasă. Acea demisie a fost considerată un act de responsabilitate politică, dar și o formă de evitare a unui vot istoric care ar fi putut duce la prima destituire formală a unei Comisii Europene.
În 2014, Comisia Jean-Claude Juncker s-a confruntat la rândul său cu o moțiune de cenzură, în contextul scandalului „LuxLeaks”, legat de acordurile fiscale preferențiale oferite de Luxemburg companiilor multinaționale în perioada în care Juncker fusese prim-ministru. Moțiunea, inițiată de grupuri eurosceptice, a primit doar 101 voturi și a fost respinsă categoric, confirmând sprijinul majorității pro-europene pentru Comisie.
Episoadele de până acum ilustrează faptul că, deși moțiunea de cenzură este un instrument juridic real, capabil să provoace demisia întregii Comisii, în practică ea funcționează mai degrabă ca un semnal politic de neîncredere decât ca un mecanism efectiv de sancționare. Totuși, repetarea acestor tentative de-a lungul decadelor marchează momentele de tensiune majoră dintre instituțiile Uniunii și oferă o imagine fidelă a evoluției raportului de forțe din politica europeană. Și cum trăim în era premierelor permanente, oricând e posibil să ne întâlnim cu o surpriză de proporții și să avem ocazia de a fi spectatorii unei moțiuni de succes, motiv pentru care nici una din aceste proceduri nu trebuie tratată cu superficialitate de către factorul politic.
Cum funcționează procedura unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European
Depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene este reglementată de articolul 234 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și reprezintă cel mai puternic instrument de control politic pe care Parlamentul European îl poate exercita asupra executivului european. Procedura, deși simplă în formă, este extrem de strictă în substanță și concepută pentru a garanta stabilitatea instituțională a Uniunii.
Pentru ca o moțiune de cenzură să poată fi inițiată, este nevoie de sprijinul a cel puțin o zecime dintre membrii Parlamentului European. În actuala legislatură (2024–2029), cu 720 de deputați, pragul minim este de 72 de semnături. Aceste semnături trebuie să provină din cel puțin un grup politic sau un număr suficient de deputați independenți (neafiliați), iar moțiunea trebuie prezentată în scris, cu expunerea motivelor pentru care se cere retragerea încrederii în Comisie.
Odată depusă, textul moțiunii este transmis Președintelui Parlamentului European, care îl comunică imediat Comisiei și îl anunță în plen. Tratatul impune un termen de reflecție de minimum trei zile între depunerea moțiunii și votul efectiv, pentru a evita decizii impulsive și a permite grupurilor politice să-și consulte membrii.
Votul are loc în plenul Parlamentului, fiind nominal și public, ceea ce înseamnă că fiecare deputat votează individual, iar rezultatele sunt consemnate în procesul-verbal oficial. Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este necesară o dublă majoritate calificată:
• Două treimi din voturile exprimate;
• Aceste voturi favorabile trebuie să reprezinte majoritatea membrilor Parlamentului European, adică cel puțin 361 de deputați din totalul de 720.
Dacă moțiunea atinge acest prag, consecințele sunt imediate și radicale: Comisia Europeană este demisă în bloc, inclusiv președintele, comisarii și Înaltul Reprezentant. Până la numirea unei noi Comisii, executivul demis rămâne în funcție doar pentru gestionarea afacerilor curente (în regim de interimat), fără a mai putea propune noi inițiative legislative majore.
Această configurație procedurală face ca moțiunea de cenzură să fie un instrument de ultim resort – mai degrabă o armă politică simbolică decât una cu efect practic frecvent. Pragul ridicat de adoptare reflectă intenția tratatelor de a preveni instabilitatea instituțională și de a proteja Comisia de presiuni conjuncturale, menținând totodată principiul răspunderii politice în fața Parlamentului European.
Prima moțiune împotriva Ursulei von der Leyen
Moțiunea de cenzură votată la 10 iulie 2025 a fost inițiată la începutul lunii iulie de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR / ECR) și a fost prima încercare formală din această legislatură de a retrage încrederea Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen. Textul moțiunii, semnat de peste 70 de deputați din grupurile eurosceptice și neafiliate, a invocat lipsa de transparență în contractele de achiziție a vaccinurilor COVID-19, acuzații privind gestionarea defectuoasă a fondurilor europene și o presupusă depășire a competențelor Comisiei în domenii sensibile, precum apărarea și digitalizarea.
În centrul argumentației s-a aflat decizia Tribunalului UE din mai 2025, care a cerut Comisiei să ofere explicații privind refuzul de a face publice mesajele dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, în contextul negocierilor pentru achiziția vaccinurilor. Moțiunea a susținut că această lipsă de transparență subminează încrederea publică și contravine principiilor bunei administrări prevăzute în tratate. Totodată, inițiatorii au criticat folosirea articolului 122 TFUE pentru a finanța programe de apărare, considerând-o o extindere abuzivă a prerogativelor Comisiei.
Dezbaterea din plen a fost tensionată, iar votul final a reflectat izolarea politică a inițiatorilor: doar 175 de eurodeputați au votat pentru, în timp ce 360 s-au opus, iar 18 s-au abținut. Majoritatea pro-europeană formată din PPE, S&D, Renew și Verzi a respins moțiunea, argumentând că aceasta a fost mai degrabă un gest de natură politică decât o încercare reală de răspundere instituțională. Rezultatul a confirmat sprijinul stabil pentru Comisia von der Leyen și a demonstrat dificultatea de a construi o majoritate în jurul unei platforme eurosceptice.
Pentru Gheorghe Piperea, moțiunea a avut mai degrabă o valoare simbolică și strategică. Ea i-a permis să aducă în prim-plan teme precum controlul democratic asupra Comisiei, transparența decizională și rolul UE în gestionarea crizelor. Deși rezultatul a fost previzibil, inițiativa sa a contribuit la repoziționarea discursului critic la adresa executivului european, marcând prima tentativă serioasă a unui eurodeputat român de a folosi instrumentele procedurale ale Parlamentului European pentru a declanșa o dezbatere de nivel instituțional asupra responsabilității Comisiei.
Citește și: UE vrea un calendar pentru eliminarea sprijinului public acordat petrolului și gazelor
Două moțiuni, o singură idee: lipsa de încredere în Ursula von der Leyen și Comisia Europeană
Moțiunea depusă de Patriots for Europe (PfE) se axează pe o critică ideologică amplă la adresa direcției politice a Comisiei von der Leyen. Textul acuză executivul european de subminarea suveranității statelor membre prin extinderea competențelor sale în domenii care ar trebui să rămână naționale – în special în materie de migrație, politică energetică și climă. PfE reproșează Comisiei că a impus politici „verzi” considerate excesiv de costisitoare și dăunătoare competitivității economiei europene, precum și că a negociat acorduri comerciale inechitabile cu SUA și Mercosur, care ar dezavantaja producătorii europeni. În plus, moțiunea critică „birocrația centralizată de la Bruxelles” și solicită o reformă profundă a instituțiilor UE pentru a reda controlul capitalelor naționale asupra deciziilor majore.
De cealaltă parte, moțiunea introdusă de The Left, grupul de stânga radicală din Parlamentul European, are un ton și o orientare complet diferite. Textul se concentrează pe acuzația că Comisia a demonstrat o lipsă de reacție umanitară și morală în fața conflictului din Fâșia Gaza, cerând încetarea imediată a ostilităților și suspendarea oricăror acorduri de cooperare cu guvernul israelian. În același timp, The Left critică politica comercială și economică neoliberală a Comisiei, considerând că aceasta favorizează marile corporații și agravează inegalitățile sociale. Moțiunea cere o reorientare a priorităților europene către justiție socială, protecția lucrătorilor și o tranziție ecologică echitabilă, nu dictată de interesele pieței.
Cele două texte, deși opuse ideologic, împărtășesc un nucleu comun: neîncrederea în actuala orientare a Comisiei Europene și dorința de a forța o dezbatere asupra limitelor puterii executive la nivelul UE. În timp ce PfE acuză Bruxellesul de „prea multă Europă” și o concentrare a puterii în mâinile Comisiei, The Left denunță „prea puțină solidaritate” și o orientare a politicilor către interesele economice ale elitelor. Împreună, cele două moțiuni ilustrează polarizarea profundă a actualului Parlament European, unde extremele politice, deși ireconciliabile între ele, converg în contestarea autorității instituționale a Comisiei von der Leyen.
Primele teste de stres ale democrației europene
Actuala legislatură a Parlamentului European se desfășoară într-un context politic de fragmentare fără precedent, în care majoritățile tradiționale pro-europene sunt puse constant la încercare de creșterea influenței partidelor eurosceptice și radicale. Grupurile Patriots for Europe (PfE), Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) și Europa Națiunilor Suverane (ESN), alături de grupul The Left, cumulează împreună aproximativ 233 de deputați din totalul de 720. Aceste formațiuni reprezintă voci critice la adresa direcției actuale a integrării europene, contestând autoritatea Comisiei și cerând o reechilibrare a puterilor între Bruxelles și capitalele naționale. În plus, existența a peste 30 de deputați neafiliați (NI), majoritatea provenind din partide naționaliste sau anti-sistem, amplifică forța politică a acestei opoziții fragmentate.
Totuși, acest bloc contestatar este departe de a fi unitar. Între dreapta eurosceptică și stânga radicală există diferențe ideologice fundamentale: prima respinge transferul de competențe către nivelul european și critică politicile climatice sau de migrație, în timp ce a doua cere mai multă solidaritate socială, o redistribuție a resurselor și o orientare etică în politica externă. Astfel, deși ambele tabere folosesc moțiunea de cenzură ca mijloc de exprimare a nemulțumirii față de Comisie, ele o fac din motive și cu obiective complet diferite. Faptul că au fost depuse două moțiuni distincte, și nu una comună, este dovada acestei imposibilități de coagulare politică între extremele spectrului ideologic european.
Seria de moțiuni succesive are însă și o semnificație strategică: prin utilizarea repetată a acestui instrument, grupurile contestatare încearcă să testeze soliditatea majorității pro-europene și să mențină atenția publică asupra propriilor teme. În lipsa unei șanse reale de adoptare, moțiunile devin instrumente de vizibilitate politică – o modalitate de a aduce în plen dezbateri despre migrație, climă, transparență sau politica externă, care altfel nu ar ajunge în centrul agendei. În același timp, ele exercită presiune asupra PPE, S&D și Renew, forțându-le să își reafirme sprijinul pentru Comisie și să își apere deciziile, ceea ce contribuie la tensionarea climatului politic intern al Parlamentului.
Pe fond, proliferarea acestor moțiuni reflectă schimbarea de paradigmă din politica europeană. Dacă în trecut moțiunea de cenzură era un act excepțional, rezervat situațiilor grave de corupție sau criză instituțională, astăzi ea a devenit un simbol al polarizării și al competiției ideologice dintre taberele pro- și anti-integrare. Într-un Parlament mai divizat ca oricând, moțiunile în serie nu reprezintă o amenințare reală la adresa Comisiei, ci mai degrabă un barometru al stării de sănătate a democrației europene, unde contestarea, chiar și retorică, devine parte din noul echilibru politic al Uniunii.
Cele două moțiuni de cenzură împotriva Comisiei von der Leyen vor fi supuse votului în plenul Parlamentului European joi, 9 octombrie 2025, la Strasbourg. Deși rezultatul este previzibil — ambele moțiuni urmând, probabil, să fie respinse confortabil — momentul are o valoare politică simbolică majoră pentru că va arăta în ce măsură coaliția care susține actuala Comisie rămâne unită în fața presiunilor crescânde venite dinspre extremele spectrului politic. Dincolo de rezultat, votul va fi privit ca o radiografie a forței eurosceptice în noul Parlament și ca un indicator al tensiunilor care vor modela viitorul echilibrului instituțional al Uniunii Europene.
(Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook)
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
