Pediatrii din Iași cer interzicerea comercializării petardelor. 30 de copii au ajuns la spital

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Pediatrii din Iași cer interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cauza rănilor provocate de acestea.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi a explicat că printre cei răniți se numără și copii care au rămas mutilați în urma folosirii petardelor:

„Leziunile mutilante au fost prezente la nivelul mâinilor la jumătate din aceşti pacienţi. (…) Sunt copii care au avut leziuni mutilante la nivelul mâinilor, au rămas fără degete, au rămas fără ţesut muscular sau osos. Copiii au în general peste 11 ani, dar au fost două cazuri la copii de 7 şi 8 ani, restul având între 11 şi 18 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt, dr. Cătălina Ionescu, potrivit AGERPRES.

Medicul a arătat că mediatizarea cazurilor nu este suficientă pentru evitarea acestor situații, ci este nevoie de o legislație clară în această direcție, prin care să se interzică comercializarea petardelor.

„Părerea tuturor colegilor – de comun acord – este că degeaba prezentăm în presă, ci trebuie luate măsuri drastice, şi anume interzicerea comercializării acestor petarde.(…) Ne este teamă că până la Crăciunul viitor lucrurile se uită, dar vom face demersuri şi vom încerca din nou în decembrie 2025 să reluăm toate aceste discuţii tocmai pentru a nu se întâmpla sau repeta astfel de evenimente”, a transmis Cătălina Ionescu, citată de AGERPRES.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related