Procurorii DNA efectuează, joi, percheziții în 11 locații din București și județul Ilfov, printre care și la sediul Primăriei Sectorului 3, într-un dosar ce vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, au loc descinderi la Primăria Sectorului 3, dar și la locuința primarului Robert Negoiță.
Potrivit surselor citate, în dosar se investighează modalitatea prin care Primăria Sectorului 3 a construit din bani publici un drum pe proprietatea privată a fratelui primarului Robert Negoiță, care dezvolta un proiect imobiliar în acea zonă.
Ancheta în acest caz a demarat după o investigație jurnalistică realizată anul trecut de publicația Recorder.
Potrivit Recorder, Robert Negoiță ar fi folosit resursele Primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, Ionuț Negoiță, „așternându-i” un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urma să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.
„Drumul construit cu utilajele, oamenii și materialele primăriei ar fi trebuit să aibă la bază un proiect trecut prin Consiliul Local al Sectorului 3, iar în proiect ar fi trebuit să figureze suma investită. Primarul nu s-a mai încurcat în astfel de detalii, ci doar a dat ordin să se facă. Șoseaua s-a făcut în câteva zile, a fost finanțată din bani publici, dar nu se știe cât a costat și nu-i aparține primăriei.
Investiția nu putea fi aprobată în Consiliul Local pentru că primăria nu avea dreptul legal să construiască drumul pe un teren care nu este trecut în domeniul public. Nici acest lucru nu a contat, iar strada făcută din banii contribuabililor îi aparține astfel afaceristului Ionuț Negoiță, pentru că se află pe terenul său”, potrivit Recorder.
Citește investigația Recorder aici.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



