Record de participare la Marșul Bucharest Pride 2023. 25.000 de persoane au ieșit în stradă pentru drepturile persoanelor LGBT

Data:

spot_img

Record de participare la Marșul Bucharest Pride 2023: peste 25.000 de persoane au mărșăluit
sâmbătă în București, pe 29 iulie, pe traseul Calea Victoriei – Bd. Națiunile Unite – Bd. Libertății – Parcul Izvor, pentru a-și celebra identitatea, pentru a-și face vocea auzită și pentru a-și revendica dreptul la o viață demnă.

Sub umbrela Visible love. Visible families, cel mai mare eveniment din România dedicat comunității LGBTQIA+ s-a concentrat în acest an asupra sentimentului de familie, cât și a dreptului de a avea o familie recunoscută și protejată legal de către statul român, indiferent de orientarea sexuală și de identitatea de gen a partenerilor.

„Printre cei care iau cuvântul la finalul marșului se numără Victor Ciobotaru și Florin Buhuceanu, una dintre cele 21 de familii care au dat statul român în judecată și au câștigat în fața CEDO

. În urma hotărârii pronunțate în luna mai, statul român are obligația de a oferi o formă de protecție și recunoaștere legală familiilor LGBTQIA+. Se adresează celor prezenți și Evie Ciobanu – activistă queer și creatoare de conținut, alături de Gabriel Gherman – activist și facilitator al comunității trans,  Alex Zbîrciog – activist trans din partea organizației LGBTQIA+ Rise Out din Iași, Cristina Mitroi – activistă roma queer și Alex Zorilă – coordonatoarea și producătoarea evenimentului Bucharest Pride. Creatorul de conținut Silviu Faiăr, un puternic aliat al comunității LGBTQIA+, este așteptat să se alăture celor prezenți pe scenă”, precizează Asociația Accept.

Citește și: FOTO/VIDEO: Mii de oameni iau parte la Bucharest Pride 2023: „România educată, nu discriminată”

Numărul participanților a crescut exponențial de la un an la altul

Organizat pentru prima dată în urmă cu 18 ani, Marșul Bucharest Pride reprezintă, pentru comunitatea LGBTQIA+ din România o ocazie de exprimare și revendicare a spațiului de public, dar și o formă de protest față de atitudinea Guvernului și a Parlamentului, a căror datorie este să ofere protecție și recunoaștere tuturor cetățenilor.

„Numărul participanților a crescut exponențial de la un an la altul, atât la marș, cât și la evenimentele conexe organizate în cadrul Bucharest Pride.

Anul acesta, peste 5.000 de persoane s-au bucurat de artă, ateliere și dezbateri queer în Pride Park – festivalul în aer liber organizat cu și pentru comunitatea LGBTQIA+ în Parcul Izvor din București.

Alte 5.000 de persoane au răspuns pozitiv invitației de a participa la expozițiile, concertele, spectacolele, lansările de carte și petrecerile organizate în perioada 21-29 iulie în galeriile de artă, cinematografele și cluburile din București”, mai arată Asociația Accept.

#ProtejațiToateFamiliile

Chiar dacă evenimentul Bucharest Pride 2023 se va încheia astăzi, cu un concert sold out al Deliei în Q Club, campania #ProtejațiToateFamiliile continuă.

Cuplurile formate din persoane de același sex nu au dreptul să își întemeieze o familie în România, iar adoptarea unor legi care să le asigure protecție și recunoaștere în țara lor reprezintă un imperativ moral pe care decidenții trebuie să îl ia urgent în considerare. Românii pot susține cauza prin semnarea petiției #ProtejațiToateFamiliile pe https://acceptromania.ro/petitie/.

YouTube video

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Claudiu Popescu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul de ucidere din culpă

Procurorii au cerut instanței pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu,...

România TV, sancționată cu 95.000 de euro în cazul Sorina Săcărin

Tribunalul București a decis că firma pe care administrează...

Tensiuni între Zelenski și Orban la Budapesta. Schimb dur de replici pe tema războiului din Ucraina | Aktual24

Tensiuni între Zelenski și Orban la Budapesta. Președintele ucrainean...