Peste 300 de artişti, la Sibiu Opera Festival. Programul evenimentului

Data:

Filarmonica din Sibiu organizează în perioada 1 – 11 septembrie Sibiu Opera Festival, ediția a 21-a.

În cadrul celei de-a 21-a ediții Sibiu Opera Festival, peste 300 de artiști vor oferi iubitorilor muzicii producții impresionante de operă și balet, peste zece recitaluri în spații neconvenționale și un program special destinat tinerilor muzicieni.

Prima parte a festivalului este dedicată tinerilor artiști, studenți sau absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil muzical. Aceștia vor avea ocazia să participe la un masterclass de canto coordonat de lect. univ. dr. Florin Estefan, o conferință extraordinară moderată de Claudia Robu, la momentele muzicale oferite în cadrul „Take an Opera Break“ și la Gala Sibiu Opera Festival unde participanții la masterclass vor susține, în calitate de soliști, prima lor gală de operă cu orchestră. Biletele pentru Gală sunt disponibile pe iabilet.ro, în aplicația „Filarmonica Sibiu” sau la casa de bilete a Filarmonicii.

Iubitorii de muzică sunt invitați la producții impresionante de operă și balet:

▪ Vineri, 9 septembrie, la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, balerinii Operei Naționale București vin la Sibiu cu „Tango. Radio and Juliet”. Spectacolul unește două coregrafii create de Edward Clug – artist de origine română stabilit în Slovenia – în care se regăsesc elemente de teatru și dans contemporan și fragmente muzicale extrem de diverse ca gen, de la Astor Piazzolla și până la Goran Bregovic și Radiohead.

▪ Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 19.00, toți iubitorii operei sunt așteptați la Sala Thalia, la spectacolul „Don Giovanni”, cu baritonul Florin Estefan în rolul titular. La pupitrul orchestrei sibiene se va afla Tiberiu Soare, dirijorul principal al Filarmonicii de Stat Sibiu.

▪ Duminică, 11 septembrie, începând cu ora 19.00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” va avea loc ultimul și cel mai mare spectacol din această ediție a festivalului, opera  „Nabucco“, scrisă de Giuseppe Verdi, cu participarea orchestrei, corului și ansamblului de balet ale Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Citește și: Securitate vs stat de drept. Va face UE concesii Poloniei pentru a susține coeziunea pro Ucraina?

Demarat în anul 2001, sub denumirea de ”Festivalul Internațional al Artei Lirice de la Sibiu”, proiectul „Sibiu Opera Festival” reprezintă o manifestare muzicală de amploare, cu participare internaţională substanţială, menită să satisfacă interesul publicului din România și din străinătate pentru muzica de operă.

Organizat anual de Filarmonica de Stat Sibiu, festivalul constituie, totodată, o platformă de manifestare artistică și de afirmare scenică a tinerelor talente din domeniul muzicii de operă, prin includerea în festival a secțiunii de concurs de canto – VOX ARTIS.

Evenimentele festivalului se desfăşoară în spaţii consacrate – Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu şi în spaţii neconvenţionale, iar programele sunt axate pe spectacole de operă, operetă, musical şi balet, operă pentru copii, concerte vocal-simfonice, recitaluri de lied şi arii din opere, concurs și evenimente conexe.

Fiecare ediție aduce la Sibiu sute de artişti invitaţi din țară și de peste hotare: dirijori, solişti, ansambluri corale și camerale, ansambluri de operă şi balet, colective artistice ale unora dintre cele mai cunoscute teatre lirice.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe iabilet.ro.

Mai multe informații despre festival găsiți pe site-ul Filarmonicii din Sibiu și pe pagina de Facebook a instituției.

Citește și: Paul Stănescu ar fi găsit un nou loc de muncă bănos, la stat, pentru fratele său. CCR a oprit numirea lui la ANRE

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Sibiu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis va fi primit la Casa Albă de președintele american Joe Biden

Klaus Iohannis se află într-o vizită de lucru la...

Restricții de trafic pe autostrăzile A1 și A10. Circulație îngreunată pe DN 22A

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că...

Gara de Nord are de acum un sistem digital de informare extins

Sistemul digital de informare pentru călători a fost extins...

Liderul chinez Xi Jinping a a fost primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée

Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită...