Peste 330 tone de deşeuri, oprite de poliţiştii de frontieră, în ultima săptămână

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră de la granița cu Ungaria și Bulgaria, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 330 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer conform prevederilor legale.

Cel mai recent caz s-a înregistrat joi, 14 iulie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, când poliţiştii de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru ansambluri rutiere, conduse de patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 27 și 58 de ani. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri de șpan – oțel.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinului reprezentanţilor Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Călăraşi.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în mijloacele de transport, se afla cantitatea totală de 101,7 tone deşeuri din șpan – oțel, încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate comercială din România. 

Continuarea, în ReporterIS!

Sursă foto: reporteris.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul...

Credinţă, tradiţie şi vindecare sufletească la marele pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc

Pelerini din ţară şi din străinătate, veniţi în număr...

Ilie Bolojan cere o analiză a proiectelor PNRR pentru evitarea pierderii finanţărilor

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Iaşi,...