Programul spectacolelor din cadrul celei de-a 33-a ediţii a Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a fost publicat miercuri pe site-ul oficial al evenimentului, ediţia din acest an urmând să reunească artişti din 82 de ţări, care vor oferi publicului peste 800 de evenimente culturale, în perioada 19-28 iunie, potrivit organizatorilor.
Preşedintele FITS, actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’ din Sibiu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că amploarea festivalului se menţine la nivelul ediţiilor precedente.
„În mod cert vor fi cel puţin 840-850 de evenimente, cum am avut anul trecut. Vom avea cel puţin 100.000 de spectatori zilnic pe zi live, câteva milioane online. Sunt spectacole care vin din 82 de ţări în 83 de spaţii de joc”, a afirmat Constantin Chiriac, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, iubitorii de cultură au la dispoziţie un interval de o săptămână pentru a parcurge programul complet şi pentru a-şi selecta reprezentaţiile la care doresc să participe.
Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 6 mai, începând cu ora 13:00, atât online, pe site-ul www.sibfest.ro, cât şi la Agenţia de bilete a TNRS, aflată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17, în Sibiu.
Informaţii detaliate despre producţiile indoor susţinute de artişti de renume internaţional, precum şi despre spectacolele de amploare programate în aer liber, pot fi consultate pe site-ul oficial al evenimentului, www.sibfest.ro.
Citește și: Cine-concerte la TIFF.25: muzică live pentru trei universuri cinematografice
Câteva dintre spectacolele internaționale de la FITS33
Aproape jumătate dintre evenimentele programate în acest an vor avea acces liber. Prețul biletelor variază între 50 și 200 de lei și, la fel ca la edițiile precedente, vor fi disponibile reduceri pentru persoanele din categoriile vulnerabile.
În cadrul evenimentului, Președintele FITS a anunțat și cele opt nume care vor fi distinse cu stele pe Aleea Celebrităților. Actori, regizori, coregrafi și autori vor și celebrați la Sibiu și vor rămâne în istoria Festivalului alături de celelalte 77 de nume care sunt deja pe Alee. În premieră, pe Aleea Celebrităților va apărea și numele unui teatru: Yamamoto Noh Theatre.
Cele șapte personalități sunt: actrița de origine franceză Fanny Ardant, dirijorul Cristian Măcelaru directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței și directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, actrița Ofelia Popii, maestrul păpușar Margareta Niculescu, coregraful belgian Wim Vandekeybus, dramaturga de origine italiană Emma Dante, și autoarea Elfriede Jelinek, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în 2004.
Iată câteva dintre cele mai importante spectacole internaționale care vor fi parte din FITS33:
CASSANDRE, un spectacol cu Fanny Ardant, pe 26 iunie la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia
COPIII MEDEEII / MEDEA’S CHILDREN, un spectacol semnat de Milo Rau & NTGent, pe 26 și 27 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Eugenio Barba.
ISRAEL & MOHAMED, o colaborare între Israel Galvan & Mohamed El Khatib, pe 25 și 26 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.
ÎNGERUL CASEI / L’ANGELO DEL FOCOLARE, un spectacol regizat de Emma Dante, o producție Compagnia Sud Costa Occidentale / Carnezzeria & Piccolo Teatro di Milano, pe 26 și 27 iunie la Teatrul Național Radu Stanca – Sala Mare.
SEX, BANI ȘI FOAME / SEX, MONEY AND HUNGER, o producție Stary Teatr în regia lui Luk Perceval, pe 19 și 20 iunie la Teatrul Național Radu Stanca – Sala Mare.
SCRISOAREA / THE LETTER, o producție a Festivalului de la Avignon, un spectacol de Milo Rau, pe 27 și 28 iunie la Teatrul Gong – sala etaj.
URMAȘII ZEILOR / INFAMOUS OFFSPRING, coregrafia Wim Vandekeybus & Ultima Vez, pe 22 și 23 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust.
VALENTINA, o producție Theâtre National de Strasbourg, un spectacol de Caroline Guiela Nguyen, pe 21 și 22 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Lulu.
O NOAPTE CU MORRICONE / NOTTE MORRICONE, un spectacol de dans realizat de Fondazione Nazionale della Danza / Aterballetto, pe 19 și 20 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust.
LIMBA DICTATURII / THE LANGUAGE OF THE THIRD REICH?, o montare a National Teatret Oslo în coproducție cu FITS și TNRS, pe 24 și 25 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Lulu.
BAAL – PRIMA PIESÄ‚ A LUI BRECHT / BRECHT’S FIRST PLAY, o colaborare Dead Centre & Beijing Repertory Theatre în coproducție cu Holland Festival, FITS și TNRS, pe 23 și 24 iunie la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Eugenio Barba.
CARMEN și DANCE FOR ME, două spectacole pline de pasiune cu Granada Flamenco Ballet, pe 19, 23 și 24 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Nu vor lipsi nici mult apreciatele spectacole TNRS, în frunte cu FAUST (27 și 28 iunie și POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE (19 iunie).
În acest an, Sibiul va găzdui în perioada Festivalului și adunarea generală a rețelei Circostrada, din care FITS face parte de mai mulți ani. Unele dintre cele mai importante companii de teatru și circ în aer liber vor fi prezente la Sibiu, iar multe dintre ele vor susține spectacole în Piața Mare, Piața Mică, pe pietonala Bălcescu sau Piața Habermann.
(FOTO: Mihail Nistor / FITS – Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



