România și Bulgaria au elaborat conceptul unui centru regional de securitate maritimă, la care UE vrea să atragă și Republica Moldova. CISE, una dintre rețelele europene cu care centrul ar urma să fie interoperabil, este însă deschisă în prezent numai statelor membre ale Uniunii. Documentele publice nu explică dacă instituțiile moldovenești vor putea avea acces la această rețea sau la alte platforme europene.
Șase atacuri asupra navigației comerciale din Marea Neagră în zece zile. Acesta era bilanțul prezentat de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, în Parlamentul European, la 20 octombrie 2026. Potrivit oficialului european, atacuri cu drone suspectate a fi rusești au pus în pericol navigația comercială și echipajele.
România și Bulgaria pregăteau deja, cu sprijinul Uniunii Europene, un centru regional de securitate maritimă. Conceput pentru supravegherea amenințărilor și schimbul de informații între autorități, mecanismul ar urma să implice și trei parteneri din afara UE: Ucraina, Turcia (stat NATO, ca si Romania si Bulgaria) și Republica Moldova.
Unul dintre sistemele europene avute în vedere, Common Information Sharing Environment (CISE – Mediul comun de partajare a informațiilor), este rezervat pentru moment țărilor UE. „For the moment CISE is open only to Member States.” Documentele europene analizate nu explică prin ce mecanism ar putea participa instituțiile moldovenești la schimbul de date.
Spre deosebire de Ucraina și Turcia, Republica Moldova nu are litoral la Marea Neagră, dar dispune de acces la navigația maritimă prin Dunăre.
Autoritățile sale verifică navele care ajung la Giurgiulești și cooperează cu România și Ucraina în domeniul transporturilor dunărene.

România și Bulgaria propun o rețea de supraveghere, nu un comandament naval
Raportul comun al Comisiei Europene și al Înaltului Reprezentant al UE din 3 iulie 2026 descrie viitorul centru drept o rețea de cooperare între instituții, cu conducere civilă, coordonată de România și Bulgaria.
Centrul ar urma să reunească date din mai multe sisteme de supraveghere, astfel încât autoritățile să poată identifica mai rapid amenințările maritime. Printre obiective se numără protejarea infrastructurii critice, supravegherea navigației și evaluarea riscurilor pentru mediul marin.
Proiectul prevede cooperarea cu structuri regionale existente, inclusiv cu centrul ucrainean de securitate maritimă de la Odesa.
România, Bulgaria și Turcia cooperează deja în cadrul MCM Black Sea, grupul operativ pentru combaterea minelor marine. La 8 iulie 2026, cele trei state au semnat un amendament prin care au extins misiunile grupului pentru a include protecția infrastructurii critice submarine. Viitorul centru european ar avea un mandat diferit, destinat supravegherii și schimbului de informații, nu executării operațiunilor militare.
Într-un interviu acordat în septembrie, la Rațiu Dialogues, Piers Cazalet, director în cadrul Secretariatului Internațional al NATO, a explicat că îmbunătățirea capacităților moldovenești de supraveghere și apărare aeriană ar contribui și la securitatea României. Declarația privea cooperarea NATO cu Republica Moldova; Cazalet nu a comentat proiectul centrului maritim european.
Accesul partenerilor din afara UE rămâne de stabilit
Una dintre infrastructurile pe care viitorul centru ar putea să le utilizeze este CISE, coordonată de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA). Sistemul se află în faza operațională din iulie 2024 și permite autorităților din domeniul navigației, controlului frontierelor, vămilor, protecției mediului și apărării să facă schimb de informații maritime.
Rețeaua funcționează descentralizat. Instituțiile păstrează controlul asupra informațiilor furnizate și stabilesc cine le poate consulta. Conectarea la CISE nu oferă acces nelimitat la datele celorlalți participanți.
Documentul de lucru al Comisiei Europene din 6 octombrie 2026 precizează că CISE este deschis, deocamdată, numai statelor membre ale Uniunii.
Comisia pregătește o foaie de parcurs pentru viitorul centru regional și menționează posibilitatea facilitării accesului Ucrainei și al altor state riverane cu orientări similare la anumite platforme și servicii europene.
Documentul nu stabilește dacă această posibilitate va include CISE sau alte sisteme și nici ce condiții vor fi aplicabile fiecărui partener.
Republica Moldova figurează în raportul din iulie printre statele pe care UE intenționează să le implice. Referirea din octombrie la statele riverane nu garantează însă accesul Chișinăului la serviciile europene menționate.
Restricțiile actuale ale CISE nu exclud cooperarea prin alte platforme sau acorduri. Documentele publice analizate nu identifică instituțiile moldovenești care ar urma să participe, informațiile pe care le-ar putea furniza sau condițiile în care ar primi date de la partenerii europeni.

La 1–2 octombrie, experți din Republica Moldova au participat la un atelier organizat la Varna de Serviciul European de Acțiune Externă și Academia Navală bulgară. Reuniunea a adus împreună reprezentanți din România, Bulgaria, Turcia, Ucraina și state membre UE din regiunea Mării Baltice, pentru discuții privind amenințările hibride, protejarea infrastructurii maritime și gestionarea urgențelor.
Giurgiulești: controale portuare și cooperare dunăreană, dar un rol încă nedefinit
Republica Moldova a început la 31 ianuarie 2026 să efectueze controale ale statului port asupra navelor sub pavilion străin care ajung la Giurgiulești. Potrivit Agenției Navale, până la 16 iunie fuseseră realizate 16 inspecții, dintre care două s-au încheiat cu reținerea navelor pentru deficiențe majore de siguranță.
Ambele rețineri au avut loc în Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, nu în Portul Internațional Liber Giurgiulești, distincție precizată de autoritatea navală moldovenească.
Inspecțiile urmăresc respectarea standardelor internaționale privind siguranța navigației și prevenirea poluării. Ele nu presupun supravegherea amenințărilor militare.
În iulie, Agenția Navală a anunțat că Republica Moldova nu mai figurează pe lista neagră a Memorandumului de la Paris privind controlul statului port, asociind această schimbare cu reformele din sectorul naval. În clasamentul pentru perioada 2022–2024, pavilionul moldovenesc înregistra 32 de inspecții și zece rețineri. Moldova nu mai apare în clasificarea pentru 2023–2025, care include numai pavilioanele cu cel puțin 30 de inspecții într-o perioadă de trei ani.
Schimbarea nu demonstrează, prin ea însăși, o îmbunătățire a performanței unei flote maritime active. Potrivit Agenției Navale, din 2022 registrul național include exclusiv nave de navigație interioară. Comisia Europeană consideră în continuare necesară consolidarea capacităților administrației maritime moldovenești, cu sprijinul EMSA.
În domeniul transporturilor dunărene, Republica Moldova are deja un cadru de cooperare cu România și Ucraina. La 6 martie 2026, Comisia Europeană și cele trei state au convenit să continue aplicarea Danube Action Plan 2.0, parte a Coridoarelor Solidarității. Acordul urmărește îmbunătățirea comunicării între porturi și gestionarea perturbărilor de trafic pe Dunăre și în Marea Neagră, fără să reglementeze accesul la sistemele europene de supraveghere a amenințărilor maritime.
Republica Moldova are deja experiență în controlul navelor care fac escală la Giurgiulești și cooperează cu România și Ucraina pentru fluidizarea transporturilor pe Dunăre.
Aceste atribuții țin însă de siguranța navigației și de transport, nu de supravegherea amenințărilor maritime și protecția infrastructurii critice. Rolul instituțiilor moldovenești în viitorul centru regional, inclusiv accesul lor la platformele europene de schimb de informații, urmează să fie clarificat.
Articol publicat în cadrul programului „The Black Sea Desk: Writing the Region into Europe”, organizat de Freedom House/Presshub, împreună cu The Black Sea Trust for Regional Cooperation, din cadrul German Marshall Fund.
Programul reunește participanți din România, Georgia și Armenia într-o redacție virtuală în care se lucrează la articole dedicate unor teme precum integrarea europeană, securitatea regională, geopolitica Mării Negre, combaterea dezinformării și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene.



