Analiză: Americanii își retrag jumătate dintre efectivele militare din România, e vorba despre soldații de elită din brigada mobilă staționată la baza Mihail Kogălniceanu.
De fapt, țara se află într-un grup de state estice de unde SUA au planuri să se retragă.
Ungaria, Slovacia, Bulgaria, România sunt statele de unde americanii își recheamă trupele de elită ale brigăzii rotative. Rămân încă în țară circa 900 de soldați. Totuși, Washingtonul nu are, cel puțin deocamdată, intenția de a-și retrage trupele din Polonia, spre exemplu, și nici din zona baltică sau Marea Nordului.
Nu e clar dacă această delimitare a americanilor face parte dintr-un plan care vizează influența pe termen lung în Estul Europei și dacă vor mai păstra în viitor trupe în România. Nu e clar nici dacă diplomații români au încercat să discute Parteneriatul Strategic româno-american atunci când au aflat că urmează o retragere, fie și parțială a Statelor Unite din țară.
Reacții slabe ale autorităților de la București
Oricum, informația retragerii celor circa 1000 de militari americani din România a fost publicată prima dată în presa de la Kiev azi dimineață. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, susține că știa de luni informația. Totuși nu a făcut nimic chiar dacă știa, nu a spus-o nimănui, nu a cerut o discuție în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, nu a rugat-o pe ministra de Externe să mai negocieze cu Washingtonul.
Continuarea, în Deutsche Welle
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)




