Premierul Nicolae Ciucă. Francofonia în România reprezintă un punct forte pentru francofonia științifică internațională

Data:

Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Guvernul României se alătură francofonilor din întreaga lume pentru a celebra bogăția limbii franceze și diversitatea culturii francofone din întreaga lume.

„Mai mult ca oricând, marea familie a Francofoniei trebuie să dea dovadă de solidaritate pentru a face față gravelor provocări din spațiul francofon, precum oribilul război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situația umanitară tragică generată de acesta sau deficitul de securitate și amenințarea terorismului în Africa Saheliană, se arată în mesajul prim-ministrului României, Nicolae Ciucă.

„O determinare și un dinamism extraordinare în înrădăcinarea folosirii limbii franceze”


Premierul spune că în aceste vremuri dificile, apărarea și păstrarea valorilor comune ale Francofoniei – precum pacea, democrația și solidaritatea, bazate pe respectarea dreptului internațional și a cooperării multilaterale, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea durabilă – devin primordiale.


„Felicit francofonii din România, care dau dovadă de o determinare și un dinamism extraordinare în înrădăcinarea folosirii limbii franceze în inimile generațiilor viitoare. Francofonia în România, o țară în care limba franceză nu este o limbă oficială, ci o limbă a inimii, este un excelent exemplu de succes și reprezintă un punct forte pentru francofonia științifică internațională, susținută de o rețea cu 116 filiere universitare francofone în România.


Au nom du Gouvernement de la Roumanie, je vous souhaite une excellente célébration de cette Journée internationale de la Francophonie, dans un esprit de solidarité avec tous les francophones à travers le monde”, se mai arată în mesajul premierului României transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ucigașul german de drone a ajuns în Ucraina. De ce este Skynex o armă precisă | Aktual24

Ucigașul german de drone a ajuns în Ucraina. Kievul...

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis are și susținerea Turciei | Revista22

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis...

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață | Deutsche Welle

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață,...