Președintele Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete. A respins o singură propunere făcută de ministrul Justiției

Data:

Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri seara, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că a semnat decretele pentru numirea procurorilor-șefi la marile parchete.

Șeful statului a acceptat toate propunerile de procurori-șefi făcute de ministrul Justiției, Radu Marinescu, cu excepția lui Gill-Julien Grigore Iacobici, propus procuror-șef adjunct al DIICOT.

Astfel, au fost numiți în funcții prin decret prezidențial:

• Cristina Chiriac – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (procurorul general al României).

• Ioan-Viorel Cerbu – procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

• Codrin-Horațiu Miron – procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

• Marius Voineag – procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

• Marinela Mincă – procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție.

• Marius-Ionel Ștefan – procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție.

• Alex-Florin Florența – procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Citește și: Ministrul Justiției i-a trimis președintelui Nicușor Dan propunerile de șefi ai Parchetelor. Pe listă se regăsesc și candidații care au aviz negativ de la CSM

Principalele declarații ale președintelui Nicușor Dan:

• Am semnat decretele pentru numirea doamnei Cristian Chiriac în funcția de procuror general, a domnului Viorel Cerbu la DNA și a domnului Codrin Miron la DIICOT. Vor începe în 15 aprilie.

• Am semnat decretul pentru numirea lui Marius Voineag ca adjunct la Parchetul General, pentru doamna Marinela Mincă în funcția de procuror-șef adjunct DNA, pentru domnul Marius Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct DNA și pentru domnul Alex Florența în funcția de procuror-șef adjunct DIICOT. Am respins candidatura domnului Gil Julien Grigore-Iacobici pentru funcția de procuror-șef adjunct DIICOT.

• După acest moment, așteptarea pe care o am de la parchete și de la șefii lor este o dinamizare a activității parchetelor, pentru a răspunde așteptărilor românilor. Românii văd corupție.

• De la DIICOT îmi doresc destructurarea marilor rețele de droguri și a marilor rețele de evaziune fiscală. Drogul este un fenomen social extrem de nociv, care afectează tot mai mulți români. Evaziunea fiscală afectează bugetul statului.

Am așteptarea de la cei trei procurori șefi numiți azi să comunice cu procurorii din subordine și să comunice în spațiul public toate deficiențele pe care le întâmpină procurorii în activitate.

• Am un mesaj pentru corpul procurorilor, pentru că să fii procuror e o meserie de vocație. Te faci procuror pentru că vrei să elimini infracționalitatea, care afectează viața semenilor tăi. Sistemul nostru judiciar a transformat procurorii într-un fel de funcționari, care sunt apăsați de mii de dosare și care nu mai au timpul necesar să se uite la dosarele care sunt cu adevărat de impact pentru societate.

• Pentru că au fost foarte multe speculații în acest timp și pentru că eu n-am putut să vorbesc, că dacă vorbeam influențam celelalte autorități. Vreau să răspund multora dintre chestiunile apărute în spațiul public, multe dintre ele false și multe dintre ele emise cu rea-credință în felul acesta. Acuz de rea-credință pe cei care știau informația și au transmis-o în mod voit fals sau trunchiat.

• S-a repetat la infinit că tot acest context este dacă președintele aprobă sau nu aprobă propunerile PSD. Nu sunt propunerile PSD. Dacă Giovanni Falcone ar fi în viață și ar fi procuror român, și ar vrea să devină procuror general, ar trebui să depună un dosar la MJ, să fie audiat de o comisie condusă de ministru, iar ministrul, de la PSD, să trimită propunerea către președinte. Nu cred că domnul Falcone era PSD-ist.

• Apoi, s-a mai spus că foștii procurori-șefi vor conduce parchetele în continuare din poziția de adjuncți. Nu există ceva mai fals decât asta. Adjuncții au rolul lor, dar nu contează în procesul de decizie, așa cum viceprimarul nu contează. Decizia nu este la ei.

Sunt un om serios, m-am pregătit. Am vorbit zeci de ore cu zeci de procurori.

• Doamna procuror Chiriac. Ca să mă pregătesc pentru acest moment, am avut multe discuții încă din ianuarie, generale, informale, cu mulți procurori, dar în discuțiile astea am pus de fiecare dată întrebarea „în opinia dvs care credeți că sunt cele mai bune structuri DNA, DIICOT, cel mai bun parchet de pe lângă o curte de apel?”. Unii răspundeau, alții spuneau că nu vor să își evalueze colegii. Pe DNA tot timpul era menționată DNA Iași între cele mai bune. Pe DIICOT tot timpul era menționată secția DIICOT Timișoara ca cea mai bună din țară.

• Am fost foarte fericit când am văzut că doamna Chiriac candidează și că domnul Miron candidează.

• Am fost extrem de surprins când am văzut atacurile la adresa doamnei Chiriac. A condus patru ani o echipă de opt-nouă oameni la Iași. În județele Iași și Vaslui avem trimiși în judecată președintele CJ Iași, primarul din Iași și președintele CJ Vaslui. Nu văd o altă parte din România în care asta se întâmplă. Avem trimiși în judecată 20 de vameși și polițiști de frontieră. Avem șeful Vămii Iași trimis în judecată. Avem un rector și un decan trimiși în judecată pentru că au emis diplome pe bani. Avem un deputat trimis în judecată, avem un șef de spital trimis în judecată. Avem și vreo 20 de funcționari de la Autoritatea Rutieră trimiși în judecată.

• Am citit că are un milion de euro în cont. Nu e un milion, sunt 10.000 de euro. Nu a ascuns probe în cazul fostului episcop din Huși, ci nu a sesizat Parchetul pentru că n-au fost agresiuni și nu au fost minori în probele care au ajuns la domnia sa.

• Cine apără un procuror în spațiul public? Regulamentul interzice unui procuror să vorbească public atunci când e atacat mediatic. Dacă șeful lui îl apără, are noroc. Dacă nu, în opinia publică rămâne cu o tinichea legată de coadă toată cariera sa profesională. Asta trebuie să o schimbăm. Pe marile cazuri penale, procurorul trebuie să explice simplu, ca opinia publică să cunoască.

• S-a mai spus că doamna procuror a fost cununată de episcopul Hușilor. Nu e adevărat.

• S-a zis că dna procuror ar fi făcut o eroare de procedură în dosarul lui Buzatu – dosarul a trecut de camera preliminară, deci judecătorul a găsit suficiente probe pentru ca procesul să continue pe fond. Aici exista o practică pe care și procurorii, și judecătorii o aplicau, despre cum se aplică mandatele de înregistrare, dar a venit Înalta Curte în 2024 cu o decizie obligatorie, care a spus invers, o parte din mandatele de înregistrare nu mai sunt valabile. Asta e eroarea de procedură de care e acuzată dna procuror.

• S-a mai spus o chestiune, manipulare și rea-credință. Se spune că secția DNA Iași a avut o activitate dezastruoasă în 2025 că a avut numai trei rechizitorii. Oricine știe cât de cât ce se întâmplă în parchete nu se uită numai la rechizitorii, ci și la acordurile de recunoaștere a vinovăției. Pentru că Codul penal, Codul de procedură penală au îngreunat foarte mult activitatea de judecată penală, ani de zile, șefii de parchete și-au dat seama că e mult mai eficient, în loc să se concentreze pe trimitere în judecată, să se concentreze pe recunoaștere a vinovăției.

• Al doilea lucru, în 2019, Înalta Curte a venit și a spus că ofițerii DGA pot să facă orice fel de cercetare penală, iar în 2025 a venit și a spus invers – dacă nu e un polițist, orice cercetare penală făcută de un ofițer DGA este nulă. Dacă tu ești șef de structură de parchet, nu trimiți un dosar în care știi că ai făcut cercetare cu un ofițer DGA, ci încerci să dovedești prin alte mijloace penale că acel fapt s-a întâmplat.

• Ultimul lucru. Chiar dacă nu știi să citești decât câte rechizitorii a făcut cineva în 2025, poți să te uiți totuși și în 2024 și să vezi că DNA Iași a fost cea mai bună dintre secții.

YouTube video

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

CNA vs. Realitatea Plus: Instanța suspendă retragerea licenței după un proces-record

PHG Media Invest, firma cunoscută ca deținătoare a licenței...

„Clubul de gândire Gold”

Consiliul Național al Audiovizualului a retras licența Gold FM...

De ce a suspendat, de fapt, ÎCCJ comitetul pentru legile justiției: lipsa motivării, nu „excesul de putere”

În motivarea instanței supreme privind suspendarea comitetului privind modificarea...