Primarul din Suceava încearcă un ultim cadou pentru Biserică: 20 de hectare din terenul Statului

Data:

spot_img

Primăria Suceava, condusă încă de primarul liberal Ion Lungu, a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care cere trecerea a 20 de hectare de teren din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Suceava. Mai departe, terenul urmează a fi transferat către Arhiepiscopia Sucevei, după ce preoții din județ au pus umărul la votarea PSD.

Lungu vrea să ofere pe tavă acest teren aflat în imediata vecinătate a Cetății de Scaun Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru „edificarea unui amplu proiect arhitectural care are în vedere ctitorirea Ansamblului Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”.

Nu e prima dată când Lungu încearcă să atribuie acest teren al statului către Arhiepiscopie, disputa a ajuns până la Curtea Constituțională, care a respins legea inițiată în acest sens de parlamentarii PSD și PNL de Suceava.

Ședința consililui local urmează să se desfășoare pe 28 iunie.

Trădarea lui Lungu

Pe ultima sută de metri înaintea alegerilor, Ion Lungu a anunțat că nu mai candidează pentru un nou mandat și că-l susține pe mai tânărul coleg liberal Lucian Harșovschi în cursa pentru primărie. Supărat că nu a mai fost dorit încă un mandat de primar, Lungu a făcut anticampanie PNL, astfel că liberalii au pierdut la Suceava atât primăria cât și președinția Consiliului Județean în favoarea PSD.

Gheorghe Flutur l-a acuzat pe Lungu de trădare. „Ai trecut peste mine și te-ai dus la ÎPS Calinic”, a susținut Flutur, într-o ședință, imediat după aflarea rezultatelor.

Celălalt perdant, Lucian Harșovschi, l-a acuzat pe Lungu că a chemat preoții și profesorii din județ și le-a cerut să voteze cu PSD, nu cu liberalii.

În acest context, după ce planul de înlăturare a PNL din Suceava a avut succes cu implicarea preoților în alegeri, solicitarea lui Lungu de a oferi cele 20 de hectare Arhiepiscopiei are sens și poate fi privită ca o promisiune onorată.

Rămâne de văzut cum va vota CL și care va fi următoarea mutare a primarului Lungu, având în vedere că o lege votată de Parlament care avea același obiect a fost declarată neconstituțională de CCR.

Lege respinsă

Un demers în aceeași direcție al parlamentarilor suceveni a fost blocat de președintele Klaus Iohannis, în urmă cu un an, când a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la legea aprobată de Parlament prin care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților primește 20 de ha de teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole. Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui, declarând legea respectivă ca fiind neconstituțională.

În 2017, Arhipiscopia Sucevei și Rădăuților era cel mai mare angajator din județ cu puțin peste 1800 de angajați. În prezent, instituția este condusă de ÎPS Calinic.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Doctoriță din Oțelu Roșu, prinsă în flagrant când lua mită pentru un concediu medical | Express de Banat

Doctorița din Oțelu Roșu, șefa Secției de Medicină Internă,...

Mesajul Anei Blandiana după primirea prestigiosului premiu Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova

Viitorul european al Republicii Moldova este într-o intensă dispută,...