Profesor de matematică, lăsat fără bani de un puşti, prin telefon

Data:

A încercat să-i învețe matematica pe unii deținuți, dar a căzut victimă unui hoț în vârstă de numai 15 ani. Este pățania unui botoșănean, cadru didactic la o unitate de învățământ special, care a rămas fără bani în cont, după ce și-a pierdut telefonul mobil.

Asta pentru că individul a reușit și a deblocat dispozitivul, după care, cu ajutorul aplicației bancare, a subtilizat banii din cont. Polițiștii au reușit să dea de urma hoțului, l-au identificat, iar procurorii l-au trimis în judecată. Doar că suspectul nu mai este de găsit.

Citește și: Soțul mezzosopranei Maria Maxim nu va fi judecat pentru omor, ci doar pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate

În vârstă de 54 de ani, Vasile R. a absolvit Facultatea de matematică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și s-a dedicat activității la catedră. Zeci de ani a învățat copiii să socotească,  şi i-a învăţat cum e cu geometria în spațiu. Asta pentru că matematica devenise pasiunea lui. A trecut pe la mai multe școli, inclusiv pe la Seminarul Teologic, iar într-o perioadă le-a predat și deținuților din Penitenciarul Botoșani adunarea și tabla înmulțirii.

Continuare în Monitorul de Botoșani!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Autoritățile din Bistrița nu l-au comemorat pe Andrei Mureșanu

Cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la...

Sfânta Parascheva, un posibil brand pentru Iași?

Așa cum Mozart este reprezentativ pentru Salzburg, sau Verona...

Ziua orașului Oradea și festivitățile sale

12 ocotmbrie marchează principalele evenimente din istoria orașului Oradea....