Câteva zeci de persoane au protestat, vineri seara, în faţa clădirii Tribunalului Braşov, în cadrul acţiunilor care s-au extins la nivel naţional în ce priveşte lipsa de transparenţă şi responsabilitate în Justiţie.
„Fără o reformă în Justiţie, cetăţenii se vor revolta din ce în ce mai rău până când ne vom părăsi valorile. Suntem, aici, studenţi, dar şi pensionari şi muncitori, care vor să transmită mesajul că e nevoie de o reformă reală”, a spus, pentru Agerpres, unul dintre organizatorii protestului.
Conform acestuia, nu a existat o organizare pe reţelele de socializare, însă protestul a primit aprobare în cursul zilei de la Primăria Braşov.
Este a doua seară de proteste la Braşov, protestatarii reclamând ingerinţe politice sau economice în actul de justiţie şi cerând măsuri care să întărească independenţa magistraţilor.
Protestatarii solicită instituţii judiciare corecte, proceduri transparente şi decizii motivate public.
Citește și: Sibiu: Peste 200 de oameni la protestul tăcut pentru susţinerea justiţiei independente
Citește și: Protest la Craiova împotriva corupției din sistemul de justiție
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: BizBrasov)



