Uniunea Salvați România (USR) a anunțat că nu va lua parte la funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu. Aceștia consideră inoportună declararea doliului național, „din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor”.
„Din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor, USR a propus în ședința de guvern să nu fie doliu național. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanții USR nu vor participa la funeralii”, a transmis președintele USR, Dominic Fritz, printr-o postare pe Facebook.
Și Cristian Ghinea a criticat intenția Guvernului de a declara ziua de joi ca zi de doliu național, considerând măsura „o idee foarte proastă”.
„Înțeleg că guvernul Bolojan se întrunește să declare ziua de mâine de doliu național. E o idee foarte proastă. Una e vorba cu „despre morți numai de bine”, alta e doliul național. Asta presupune că statul român îl declară erou, se interzic festivalurile şi altele. E totuşi vorba de Iliescu. Acel Iliescu. Cred că guvernul are treburi mai importante de făcut decât să se joace de-a doliul național.”, a scris Ghinea pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit la vârsta de 95 de ani
Citește și: La moartea ultimului comunist
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)