Unul din cele trei proiecte miniere promovate de fostul ministru PSD Bogdan Ivan (în perioada în care deținea portofoliul Economiei în Guvernul Ciolacu) pe lista celor care vor beneficia de finanțări și alte facilități din partea Uniunii Europene, este controlat de un fost coleg de școală și asociat al lui Sorin Grindeanu, informează România Curată.
Valoarea finanțării UE, pentru acest proiect, ar urma să fie de 115 milioane euro, scria Profit.ro, după anunțul oficialilor europeni. Oficial, compania care administrează proiectul este americană, însă subsidiara din România cu același nume e administrată de fostul asociat al lui Grindeanu.
Același fost coleg al lui Grindeanu e asociat, în altă firmă, cu nașul de cununie al liderului PSD, Silviu Dan Avram. Cel care este tatăl lui Silviu Răzvan Avram, recent suspendat din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, pentru că a fost trimis în judecată pentru corupție.
Potrivit România Curată, detaliul mai puțin mediatizat din CV-ul lui Silviu Răzvan Avram (fiul nașului lui Grindeanu) e că, între 2018 și 2022, a fost manager într-o companie minieră condusă de fiul fostului consul onorific al Australiei în România, Andrew Prelea, În 2020, presa scria că această companie era asociată cu fostul coleg al lui Sorin Grindeanu (și cu o firmă controlată de fostul baron PSD de Neamț, Ionel Arsene), având ca obiectiv preluarea altui proiect împins de Bogdan Ivan pe lista celor favorizate și finanțate de UE – cel de grafit, de la Baia de Fier.
După ce a fost respinsă la Senat, în urma mobilizării civice, legea exproprierii cetățenilor români în interesul companiilor miniere private a ajuns la Camera Deputaților. România Curată și Verde Curat au dezvăluit că legea a fost promisă directorilor de la Euro Sun Mining, de Sorin Grindeanu, compania canadiană care, prin subsidiara Samax, intenționează să exploateze aurul și cuprul din Apuseni, de la Rovina (jud. Hunedoara), cel de-al treilea proiect din România, împins de Bogdan Ivan pe lista cu finanțări și facilități de la CE. Compania controlată de fostul coleg și asociat al lui Sorin Grindeanu ar beneficia cu vârf și îndesat de această lege, dacă ar fi adoptată, potrivit platformei de investigații de mediu.
Pornind de la cazul lui Silviu Răzvan Avram, România Curată și Verde Curat au dat peste o incredibilă rețea care, sub pretextul dezvoltării unor proiecte strategice, oferă acces la finanțări europene și facilități discreționare unor firme controlate de clientela din jurul PSD. Fără a lua în calcul privilegiile, finanțările totale de care ar putea beneficia aceste proiecte sunt de 615 milioane de euro, conform presei economice.
Citește articolul integral în România Curată
Citește și: STRASBOURG: Protecția apărătorilor mediului devine prioritate europeană
(FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)



