Rusia nu ratează niciun vot pentru viitorul parlament de la Chișinău

Data:

Într-o atmosferă de priveghi (vizibilă pe fețele principalilor protagoniști) la 22 iulie 2025, la Chișinău, a fost creat un nou (sau chiar vechi) bloc electoral pro-rus care va include Partidul Inima Moldovei, Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM), Partidul Viitorul Moldovei și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM).

Președinții celor 4 partide Irina Vlah, Igor Dodon, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin au organizat o conferință de presă comună, pentru a promite respectarea suveranității și neutralității R. Moldova, relansarea relațiilor cu Federația Rusă (Igor Dodon), trimiterea partidului pro-european PAS în opoziție (Irina Vlah), salvarea R. Moldova de un pericol neprecizat (Vasile Tarlev), construirea socialismului în Republica Moldova (Vladimir Voronin).

Anunțul celor 4 survine după consultări oficiale la Moscova cu vice-premierul rus pentru energie și transporturi Alexandr Novak si o vizită a lui Dodon în Belarus, prilej cu care s-a întâlnit cu Alexandr Lukasenko. După vizitele în Rusia și Belerus , Dodon a deplâns scăderea schimburilor comerciale ale R. Moldova cu cele două state, fără a menționa că acestea au drept cauză dispariția rutelor de transport de pe teritoriul Ucrainei și embargourile puse de Rusia asupra produselor moldovenești.

În Rusia s-a discutat și despre relansarea furnizării gazului rusesc către R. Moldova (Rusia a întrerupt începând din ianuarie 2025 livrările către R. Moldova, refuzând sa trimită gazul prin conducta Transbalcanică, după ce Ucraina a refuzat reînnoirea contractelor pentru tranzitul pe teritoriul său).

Dodon, Vlah și Tarlev au participat anterior la Forumul Economic Internațional de la S. Petersburg, prilej cu care s-au delectat cu un discurs al lui Putin care menționa că „poporul rus și ucrainean este același popor. În acest sens, toată Ucraina este a noastră”. Pentru Dodon a fost atât de interesant încât a adormit în timp ce Putin vorbea.

Citește și: Reținerea lui Vladimir Plahotniuc. Testul pe care justiția din Moldova nu-și mai permite să-l rateze

Pe cei 4 lideri de partid ii leagă un trecut marcat de prezența în Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) al lui Voronin, cât și animozități exprimate frecvent în public.

Igor Dodon a fost ministru si deputat din partea PCRM, apoi i-a părăsit pe comuniști pentru a crea propriul partid pro-rus PSRM. A avut și un mandat de președinte al Republicii Moldova (2016-2020), pentru care a candidat din partea PSRM.

În timpul mandatului de președinte al lui Dodon, R. Moldova a fost izolată la nivel internațional (vizite prezidențiale fiind efectuate doar în state cu regimuri nedemocratice precum Rusia, Belarus, Turcia). Într-un dosar trimis în instanță în 2022, Dodon este acuzat că în 2019 ar fi primit o pungă cu bani de la mafiotul Vladimir Plahotniuc pentru a plăti salariile celor care munceau pentru PSRM.

Presa de la Chișinău a publicat și informații potrivit cărora Dodon colabora cu serviciile secrete rusești sub numele Kremlinovici când era președinte al R. Moldova.

Irina Vlah, după câteva „piruete” (geo)politice a revenit pe calea rusească a politicii moldovenești. A obținut două mandate parlamentare pe listele PCRM, apoi s-a alăturat PSRM și a obținut două mandate de bașcan al Găgăuziei cu platforme politice pro-ruse.

După ce a încheiat ultimul mandat la conducerea UTA Găgăuzia, Vlah a încercat să își relanseze cariera politică la nivel național cu un profil pro-european. A învățat chiar și limba română, a creat Partidul Inima Moldovei. A candidat cu un program, ce promova neutralitatea, un parteneriat strategic cu Rusia și integrarea europeană a R. Moldova, la alegerile prezidențiale din 2024 și a obținut 5.38% voturi.

Citește și: Vizită într-un context turbulent a Oanei Țoiu la Chișinău: Ion Ceban o amenință cu judecata, oligarhul Plahotniuc este arestat în Grecia

Vasile Tarlev a fost premier în perioada guvernării comuniste (2001-2008). E o „fosilă” politică care a fost reactivată de Rusia în 2024 pentru a participa la alegerile prezidențiale (a obținut 3.19% voturi) și parlamentare cu partidul nou-creat Viitorul Moldovei. Vasile Tarlev a primit de curând interdicție să între pe teritoriul României (și în Schengen) „din considerente de securitate națională” ( odată cu primarul Chișinăului, Igor Ceban, și ziarista Natalia Morari, n.red.)

Vladimir Voronin, mare iubitor de Советский Союз si admirator al lui Lenin, fost de două ori președinte al R. Moldova, fiind ales de majorități parlamentare formate din reprezentanții comuniștilor. Voronin a susținut moldovenismul.

La sfârșitul anilor 80 a reprimat mișcările naționale din RSS Moldovească din funcția de ministru de Interne.

Principalul scop al noului bloc electoral (care nu a primit încă niciun nume) este acela de a nu permite pierderea niciunui vot de pe eșichierul politic pro-rus al scenei politice din R. Moldova.

Alegerile parlamentare sunt programate pentru 28 septembrie (n.red.).

Voronin a avut de-a lungul timpului poziții critice, cu expresii greu de reprodus, la adresa lui Dodon si a Irinei Vlah. De altfel, cu prilejul lansării blocului electoral fără nume, Voronin a declarat „ eu nu sunt la fel de optimist ca colegii. Formarea unui bloc electoral este un proces foarte anevoios și foarte complicat. Dacă, în cadrul acestui proces, cineva din noi va demonstra interese egoiste, interese de grup, interese că partidul nostru este cel mai cel mai, va rămâne doar amintirea despre această întrunire a noastră la această conferință”.

(Text publicat de Ileana Racheru pe pagina de Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova / Facebook)

spot_imgspot_img
Ileana Racheru
Ileana Racheru
Ileana Racheru este doctor în Ştiinţe Politice, absolventă a Facultății de Științe Politice și a unui program de master în Relații Internaționale, în cadrul Universității din București. În 2020 a fost numită în funcția de director al Direcției Furnizare de Expertiză pentru Ministerul Afacerilor Externe. Din noiembrie 2013 a lucrat ca referent în cadrul Institutului Diplomatic Român (domeniul de expertiză spaţiul ex-sovietic). Autoare a numerose studii de analiză, cercetări și studii de teren cu privire la evoluțiile politice si de securitate din spațiul ex-sovietic, Ileana Racheru a mai lucrat anterior ca jurnalist specializat în politica externă la Revista 22.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Reținerea lui Vladimir Plahotniuc. Testul pe care justiția din Moldova nu-și mai permite să-l rateze

Reținerea lui Vladimir Plahotniuc în Grecia readuce în centrul...

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe un aeroport din Grecia

Oligarhul Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională de Interpol,...

Blocul „Victorie”, afiliat lui Ilan Șor, nu a fost înregistrat la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a respins înregistrarea...