În fiecare toamnă, de zece ani încoace, Brașovul și orașele din jur au parte de sărbătoarea muntelui: Alpin Film Festival, care i se datorează unui român întors de la Paris pentru a aduna comunitatea iubitorilor de munte din România în jurul unei pasiuni și a unor valori.
Dan Burlac este producător de film, cineast și inițiatorul și directorul Alpin Film Festival, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicate culturii montane. A trăit la Paris, are o carieră de peste două decenii în cinematografie, a fost implicat în proiecte importante ale filmului românesc, inclusiv în producții care au ajuns să fie premiate la marile festivaluri internaționale.
În urmă cu zece ani, pasiunea sa pentru munte și experiența acumulată în lumea filmului s-au întâlnit într-un proiect care avea să crească de la an la an: Alpin Film Festival.
Festivalul a devenit un spațiu în care filmul, fotografia, literatura, aventura și educația montană se întâlnesc și creează o comunitate în jurul valorilor muntelui.
Dan Burlac a reuşit să aducă festivalului relațiile din circuitul internațional – de la Cannes, Berlin, Veneția – și datorită lor putem vedea la Brașov filme și oameni din cinematografia internațională.
Între 21 și 26 septembrie, 2026 Alpin Film Festival aduce în trei orașe montane – Brașov, Bușteni, Râșnov –peste 40 de filme, o competiție internațională și o competiție românească, lansări de carte, fotografie, ateliere, tabără pentru copii. Dincolo de filme spectaculoase și povești despre expediții, Alpin Film Festival vorbește despre oameni, despre curaj, despre limite și, poate cel mai important, despre relația noastră cu natura.
Iar Dan Burlac este omul care privește muntele atât prin ochii unui cineast, cât și prin cei ai unui pasionat de cultură montană.
PRESShub: Dragă Dan, ai produs filme care au ajuns până la Cannes și ai lucrat în centrul cinematografiei românești. De ce ai simțit, la un moment dat, nevoia să te întorci spre munte?
Dan Burlac: Muntele nu m-a părăsit niciodată, nu a fost, de fapt, o întoarcere, doar l-am ținut o vreme într-o viață paralelă. Am crescut pe munte, „fugeam de acasă” de mic ca să ajung pe cărări, iar drumurile acelea cu părinții și cu prietenii sunt amintirile la care țin cel mai mult. Apoi au venit anii de la Paris, cinemaul, producția, festivalurile.
Când m-am întors în România din motive profesionale, mi-am dat seama că ceea ce îmi lipsise cel mai tare în tot acel timp fusese muntele. În aceeași perioadă, cu filmele pe care le produceam, descopeream că există în lume o rețea foarte dezvoltată de festivaluri de film montan – Trento, Banff, Kathmandu, Autrans – și că România, o țară cu Carpații în mijloc, nu avea niciunul. Festivalul s-a născut exact din întâlnirea asta: între copilul muntelui și producătorul din mine. Unul știa ce merită povestit, celălalt știa cum se face un eveniment.
Iar după mai bine de zece ani pot spune că schimbul a fost în ambele sensuri. Am reuşit să aduc festivalului relațiile din circuitul internațional – de la Cannes, Berlin, Veneția – și datorită lor putem aducea la Brașov filmele și oamenii pe care îi aducem.
PRESShub: Ai spus că, pentru tine, „să mergi pe munte este să mergi acasă”. Ce te-a învățat muntele despre cinema și ce ne învață cinema-ul despre felul în care privim muntele?
Dan Burlac: Muntele m-a învățat răbdarea și scara. Pe munte nu controlezi lumina, vremea, ritmul – înveți să aștepți cadrul, nu să-l forțezi.
Cinema-ul de munte e poate singura zonă a cinematografiei în care spectacolul nu e fabricat: măreția aceea e reală, și tocmai de aceea filmul de munte e, în primul rând, o experiență vizuală extraordinară, așa cum e și muntele în splendoarea lui.
Cinema-ul, la rândul lui, a învățat muntele să vorbească. Filmul are un rol de educare, ridică probleme importante pentru evoluția unei societăți, și acest instrument de cultură excepțional poate fi pus în slujba culturii și educației montane. Nu întâmplător, în ultimii ani, filmele cu subiect de natură sau cu povești de la înălțime au devenit succese comerciale și de public.
Asta ne dă o obligație: să folosim filmul pentru a pune pe masă teme importante – mediul, sustenabilitatea, ce lăsăm în urmă – dar și pentru a aduce în fața spectatorului măreția muntelui și oamenii excepționali care trăiesc în comunitățile izolate din zonele montane.
Cât despre „acasă”: când mergi acasă știi că o să-ți fie bine, iar când pleci abia aștepți să te întorci. Așa e și cu muntele. Și, în zece ani, cred că așa a devenit și festivalul pentru comunitatea montană din România – locul unde vine acasă, o dată pe an, în septembrie, la Braşov.
PRESShub: Suntem obișnuiți să considerăm muntele un spațiu pentru sport, turism sau aventură. Vorbești despre „cultură montană” și chiar „civilizație montană”. Ce înseamnă această diferență? România este o țară cu munți, dar avem cu adevărat o cultură a muntelui?
Dan Burlac: Sportul, turismul, aventura sunt activități. Cultura montană e relația cu muntele: ce știi despre el, ce respecți, ce transmiți mai departe. De aceea vorbim de civilizație montană, cu toate dimensiunile ei – patrimonială, turistică, ecologică, economică, educativă și sportivă.
Un alpinist care urcă un perete, un salvamontist, un scriitor care povestește muntele, un copil care învață să citească o hartă – toți fac parte din aceeași civilizație, chiar dacă nu se întâlnesc niciodată.
Dacă avem o cultură a muntelui? Da, avem tradiție – Clubul Alpin Român, SKV, Salvamontul, literatura de munte. Dar multă vreme cultura asta a fost fragmentată: sportivii într-o parte, ecologiștii în alta, scriitorii și fotografii în alta. Ce cred că a reușit festivalul în acești zece ani a fost să-i așeze la aceeași masă. S-a format o comunitate– alpiniști, ghizi montani, practicanți de sporturi montane, iubitori de munte din toată țara – și am avut alături instituții a căror misiune e chiar apărarea patrimoniului montan: universități, ONG-uri de mediu, federații sportive.
Și o cultură există cu adevărat abia când începe să fie predată celor mici. De aceea tabăra de bază pentru copii, atelierele, turnul de escaladă din Bușteni contează pentru mine la fel de mult ca filmul de deschidere sau palmaresul.
Ruxandra Hurezean: Destinul unui om liber. Povestea lui David Neacșu: de la Everest la marile frontiere ale lumii / Video-story de vineri seara
PRESShub : Ai putea fi întrebat: Ce poate spune un film despre munte ce nu poate spune o fotografie spectaculoasă de pe Instagram? Filmul de munte nu e doar o colecție de performanțe extraordinare și peisaje extraordinare. Dan, ce transformă aventura în cinema?
Dan Burlac: Fotografia arată vârful. Filmul arată drumul – și mai ales prețul drumului. Instagram-ul vinde, de multe ori, rezultatul; cinema-ul spune poveşti despre îndoiala, frica, eșecul, decizia de a te întoarce la 200 de metri sub vârf. Când selectăm filmele, căutăm de fapt trei lucruri.
Întâi, omul, nu performanța. Un film de munte bun e un film despre un om care se confruntă cu ceva; muntele e un fundal sau o metaforă, nu subiectul în sine. Confruntarea spune mereu o poveste.
Apoi, timpul. Cinema-ul are durată, profunzime. Un peisaj de trei secunde e un simplu peisaj; același peisaj ținut trei minute devine o stare, o perspectivă. Filmul poate arăta așteptarea, tăcerea, ritmul – exact lucrurile pe care muntele le are și pe care o simplă imagine nu le poate ține.
Și, în sfârșit, consecința. Filmul nu poate sări peste ce vine după: revenirea, pierderea, ce lasă un om în urmă când pleacă spre un vârf. Anul trecut am deschis festivalul cu „Vermiglio, mireasa muntelui”, un film premiat la Veneția în care nu urcă nimeni nimic. Și totuși e unul dintre cele mai puternice filme de munte pe care le-am văzut, pentru că acolo muntele e destin, nu decor. Asta transformă aventura în cinema.
PRESShub: Alpin Film Festival face 10 ani și e parte din International Alliance for Mountain Film. Ce s-a schimbat în acești zece ani?
Dan Burlac: Aproape totul – în afară de motivul pentru care îl facem.
S-a schimbat festivalul. Am plecat de la un weekend la Predeal, în 2016, și am ajuns la șase zile în trei orașe – Brașov, Bușteni, Râșnov – cu peste 40 de filme, competiție internațională și competiție românească, carte, fotografie, ateliere, tabără pentru copii. Iar din festival a crescut Caravana Alpin Film Festival, care a dus muntele la Suceava, Iași, Vatra Dornei, Toplița, Bușteni, Sinaia, Buzău și, anul acesta, pentru prima dată, la București.
S-a schimbat cinemaul românesc de munte. La început nu prea aveam ce selecta. Astăzi avem o competiție românească de la care îmi e foarte greu să fac selecție pentru că mereu aş vrea să mai tot adaug filme. Sunt filme care pleacă apoi în festivaluri și au parcursuri frumoase pe plan internațional. Producțiile românești cu tematică montană au crescut odată cu noi și asta e, poate, satisfacția cea mai mare.
Și s-a schimbat locul României pe hartă. Din 2020 facem parte din International Alliance for Mountain Film, care reunește 27 de festivaluri din 20 de țări de pe cinci continente. Brașovul stă acum alături de Trento, Banff sau Kathmandu, iar prin festival au ajuns în România nume ca Catherine Destivelle sau Krzysztof Wielicki.
Ce nu s-a schimbat: intrarea liberă și convingerea că festivalul aparține comunității montane, nu organizatorilor.
PRESShub: Cu ce idee vreți să intre publicul în ediția 2026 și cu ce idee ați vrea să plece după cele șase zile?
Dan Burlac: Trebuie să spun mai întâi, deschis, că e o ediție dificilă. Brașovul nu finanțează anul acesta niciun proiect cultural independent – o situație fără precedent și foarte complicată pentru oricine vrea să organizeze un eveniment cultural. Am stat și ne-am gândit. Și am hotărât că o facem. Ne-a convins entuziasmul din jurul nostru: festivalul a devenit emblematic pentru comunitatea montană și pentru Brașov, iar o capitală a culturii montane nu poate rămâne fără festivalul ei de munte.
Cu ce aș vrea să intre publicul: cu ideea că vine la o sărbătoare a muntelui. Nu la un cinema, ci la o întâlnire – cu regizori, scriitori, alpiniști, montaniarzi reuniți de pasiunea care îi unește, pregătiți pentru experiențe cinematografice spectaculoase și întâlniri de neuitat. Și cu conștiința că participă la un eveniment internațional, urmărit de comunitatea montană din întreaga lume.
Cu ce aș vrea să plece: cu ideea că e important să participi la un act de cultură. Într-o societate în viteză, astfel de popasuri echilibrează tumultul unor zile agitate, complicate, uneori triste. Să plece știind că după aceste șase zile cunosc muntele mai bine, pentru că au călătorit pe el prin film, prin carte și prin fotografie – o călătorie fascinantă, spectaculoasă și educativă.
Și să spună la final: ce fain a fost în „cool-tura” asta de la munte…Ne vedem şi la anu’ pe potecǎ.
