Scandal în ședința CJ Iași pe un proiect referitor la Axa Iaşi-Suceava, care a ajuns de la cheltuieli de 12 milioane la 150

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Cea mai „bănoasă” şedinţă a Consiliului Judeţean Iași de la adoptarea bugetului încoace a fost şi cea mai animată. După ce a început cu reproşuri din partea opoziţiei, legate de convocarea din scurt a şedinţelor extraordinare pentru chestiuni care sunt mai degrabă previzibile decât urgente sau pentru proiecte care suplimentează în ultimul moment ordinea de zi, spiritele s-au încins.

Proiectul care a făcut sala de plen să dea pe dinafară, la propriu, a fost cel prin care aleşii judeţului erau chemaţi să-şi de acordul pentru un împrumut menit să acopere cheltuielile cu Axa rutieră Iaşi-Suceava – despre care chiar şeful CJ spunea că a pornit de la cheltuieli neeligibile de 12 milioane de lei şi a ajuns la 150 de milioane.

Sătul de criticile aduse de consilierii PSD şi USR, preşedintele Costel Alexe a oprit microfoanele din sală pe motiv că „v-am ascultat aberaţiile”. El a continuat şedinţa cu votul mecanic al aleşilor liberali şi al sateliţilor lor. În faţa acestei decizii pusă rapid în practică de departamentul de propagandă, consilierii PSD şi USR au părăsit sala în timp ce şeful CJ, vizibil iritat, citea pe un ton nervos titlurile proiectelor de hotărâre supuse votului.

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Greșelile făcute la noul aeroport Brașov. De ce se zboară cu program de butic

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Invitație la lectură, în tramvaiele și autobuzele din Arad

Călătorii care folosesc transportul public din Arad pot accesa,...

Încă un dosar în care apare numele primarului Iașului a fost clasat

După cinci ani de cercetări, în care nu a...

Artista Mirela Trăistaru, prezentă la MoBU 2026, cel mai important târg de artă contemporană din România

Artista plastică Mirela Trăistaru, născută la Bistrița și cu...

Tehnologia Bitdefender dezvoltată la Iași este folosită de echipa de Formula 1 a Ferrari

Ferrari a coborât pentru câteva zile din universul exclusivist...