Sebastian Ghiță ar putea rămâne fără titlul de cetățean de onoare al Ploieștiului. La 6 ani după ce a fugit

Data:

Sebastian Ghiță, fugit în Serbia în 2016, pentru a scăpa de dosarele penale din România, este cetățean de onoare al Ploieștiului. Abia acum, la șase ani de când se ascunde de magistrații români, un consilier local a propus o hotărâre de Consiliu Local prin care titlul să fie revocat.

Mihai Polițeanu, deputat de Prahova (fost USR, acum neafiliat) a lansat împreună cu Mihai Tonsciuc și Magdalena Trofin, consilieri locali, un pachet legislativ local pe teme de integritate și transparență format din trei proiecte.

Primul proiect vizează retragerea titlului de cetățean de onoare al municipiului Ploiești lui Sebastian Ghiță.

„Acest individ este exponentul clasei politice ploieștene şi, din păcate, și naționale. Foarte asemănător cu alți oameni cu notorietate, de ex. Udrea și Oprescu, a făcut politică strict pentru îmbogățirea personală prin furt de bani publici. Oameni ca Ghiță au scârbit lumea de politică și politicieni și îi fac pe unii dintre români să se îndoiască de funcționarea democrației.

Fiindcă noi vrem să dăm un semnal de alarmă, și să arătăm că nu poți să furi ca-n codru și, în același timp, să fii pus pe un piedestal, am propus retragerea titlului de cetățean de onoare al Ploieștiului”, a motivat Mihai Polițeanu.

Citește și: Conducerea APIA Argeş, trimisă în judecată de DNA pentru fraudarea unui concurs de angajare

Fugit în Serbia de 6 ani

Sebastian Ghiță, urmărit penal în mai multe dosare, a fugit în Serbia la finalul anului 2016, când i-a expirat mandatul de deputat și, implicit, imunitatea parlamentară. Fuga a avut loc după ce a participat la o recepție a SRI și în condițiile în care era supravegheat de autorități. Justiția din Serbia, țară condusă de Aleksandar Vučić, prieten cu fostul premier Victor Ponta, care la rândul său este prieten cu Sebastian Ghiță, a respins cererea părții române de extrădare a lui Ghiță.

În final, Serbia i-a acordat lui Sebastian Ghiță azil politic.

Citește și: VIDEO Zelenski, discurs istoric în Congresul american: „Ucraina este în viață și în picioare”

În octombrie 2022, Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată în absență în dosarul „Taxă pentru obţinerea de contracte IT”, de către DNA.

Dosarul a fost deschis în februarie 2017 de DNA Ploiești și a fost finalizat abia acum, după 5 ani. Șeful DNA Crin Bologa a justificat de mai multe ori, public, întârzierea soluționării dosarului prin imposibilitatea comunicării actelor lui Sebastian Ghiță în vederea respectării dreptului la apărare pentru că autoritățile judiciare sârbe nu ar fi colaborat cu autoritățile judiciare române.

Sebastian Ghiță este acuzat trafic de influență și instigare la fals, potrivit DNA. 

Potrivit procurorilor, fostul deputat PSD ar fi vămuit contractele IT acordate de stat. Patronii unor companii IT ar fi acceptat să îi dea o parte din bani lui Ghiţă, fie ca să câştige contracte, fie ca aceste contracte să se deruleze în bune condiţii.

Procurorii susţin ca Ghiţă lua comisioane sub forma unor contracte fictive încheiate între firmele controlate de el și companiile IT care primeau contractele de la stat. Între 2010 şi 2014, Ghiţă ar fi strâns astfel aproape 30 de milioane de lei.

Cel mai greu dosar din cele 5 pe care le-a avut

G4 Media a notat că, potrivit unor surse judiciare, acest caz este cel mai serios dosar instrumentat la adresa lui Sebastian Ghiţă din cele 5 deschise pe numele său. Tocmai din cauza acestuia ar fi fugit din ţară în decembrie 2016, imediat ce a rămas fără imunitatea parlamentară.

În acest moment, fostul deputat PSD este judecat într-un singur dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova, alături de fostul primar PSD din Ploieşti, Iulian Bădescu, căruia i-ar fi dat mită o vilă ca să acorde o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei către echipa de baschet Asesoft Ploieşti, controlată de fostul deputat.

Sebastian Ghiță mai are 2 dosare în faza de anchetă la DNA. E vorba de cazurile „Ponta-Blair” și „Hidro Prahova”. Fostul parlamentar scăpat de un dosar în care mai erau implicați procurori și polițiști din Prahova. În primă instanță a fost achitat, DNA a făcut apel, iar fosta Secție specială a retras apelul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...