Dacă Putin este „pregătit să sacrifice rușii de rând în acest fel, vă puteți închipui ce este dispus să ne facă nouă?”, a declarat secretarul general al NATO. Mark Rutte a avertizat că statele membre trebuie să se pregătească mult mai serios pentru posibilitatea unui conflict la scară mare, subliniind că Rusia ar putea fi capabilă să atace alianța în următorii cinci ani.
„Suntem următoarea țintă a Rusiei. Iar pericolul ne vizează deja”, a spus Rutte joi, într-un discurs susținut la Berlin.
„Rusia a readus războiul în Europa, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru un nivel de confruntare pe care l-au îndurat bunicii și străbunicii noștri.”
Deși a salutat angajamentul statelor membre de a crește cheltuielile militare până la 5% din PIB anual până în 2035, Rutte a insistat că este nevoie de eforturi suplimentare, afirmând că țările NATO trebuie să adopte o „mentalitate de timp de război”. El a avertizat că Rusia ar putea dobândi capacitatea de a lovi teritoriul NATO mult mai devreme decât se crede.
„Apărarea NATO rezistă pentru moment, dar cu o economie dedicată războiului, Rusia ar putea fi pregătită să folosească forța militară împotriva alianței în decurs de cinci ani”, a declarat Rutte.
Pentru a sublinia urgența avertismentului său, el a afirmat că președintele rus Vladimir Putin s-a dovedit dispus să sacrifice masiv vieți de soldați ruși, susținând că peste un milion de militari au fost uciși de la declanșarea invaziei la scară largă din Ucraina, în 2022. Rutte a adăugat că Moscova nu ar putea susține războiul fără sprijinul Chinei.
„China este colacul de salvare al Rusiei”, a spus el. „Fără sprijinul chinez, Rusia nu ar putea continua acest război. Aproximativ 80% dintre componentele electronice critice din dronele rusești și alte sisteme sunt fabricate în China. Așa că, atunci când civili mor la Kiev sau Harkiv, în armele care îi ucid se regăsește adesea tehnologie chineză.”
Citește și: Kievul răspunde cu un plan revizuit de pace, sub presiunea directă a lui Trump
Europa „va trebui să își intensifice eforturile”, dar neagă ținta SUA pentru 2027
Mark Rutte a declarat că Europa se află în pragul unei schimbări de abordare în materie de apărare, deoarece va trebui să își asume din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru propria securitate.
El a infirmat informațiile apărute săptămâna trecută într-un material Reuters, potrivit cărora Statele Unite ar intenționa ca până în 2027 să transfere cea mai mare parte a poverii apărării Europei către țările europene. „Nu este adevărat, iar SUA au confirmat acest lucru”, a spus Rutte.
„Dar, în ansamblu, da — este clar că Europa va trebui să facă mai mult, și exact asta facem”, a subliniat el.
Administrația Trump nu poate reduce prezenta militara americană din Europa sub 76.000 de militari, fără aprobarea Congresului
La Washington, proiectul de buget al apărării – un document masiv de peste 3.000 de pagini – a fost aprobat de Camera Reprezentanților și așteaptă acum votul din Senat.
Proiectul de buget, în valoarea de 900 de miliarde de dolari, listează programe militare și de altă natură, văzute drept importante pentru securitatea națională.
O veste bună pentru Ucraina: proiectul, trecut cu vot bipartizan, prevede între altele alocarea a 400 de milioane de dolari anual, în următorii doi ani, pentru sprijin militar destinat Ucrainei.
O veste liniștitoare pentru aliații NATO: proiectul obligă, de asemenea, Pentagonul să mențină cel puțin 76.000 de militari și echipamente majore staționate în Europa, cu excepția cazului în care aliații NATO sunt consultați și se stabilește că o retragere ar servi intereselor SUA.
În mod obișnuit, între 80.000 și 100.000 de militari americani se află pe teritoriul european. Primele cinci țări cu cei mai mulți militari americani sunt: Germania (34.894), Italia (12.319), Regatul Unit (10.180), Spania (3.253) și Turcia (1.683).
În octombrie, s-a confirmat că administația americană nu mai aduce, prin rotație, cca. 800 de militari la baza Kogălniceanu, provocând destul de multă neliniște în România. Este vorba aproape de o înjumătățire a prezenței militare SUA.
Citește și: „Sunt slabi” și „nu stiu ce să facă”: liderii europeni sub tirul președintelui Trump
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: nato.int)



