Şeful ANAF: În două săptămâni vom putea spune dacă OMV datorează contribuţia de solidaritate

Data:

Şeful ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat duminică că în maximum două săptămâni va putea spune dacă OMV datorează sau nu contribuția de solidaritate către statul român, conform news.ro. El a precizat că pentru ANAF, toate companiile sunt egale și că vor exista verificări foarte stricte și foarte amănunțite pentru a se stabili care societăți se încadrează în această ordonanță.

În cazul în care firmele vor încerca să facă „acele arhicunoscute inginerii financiare”, nu vor putea scăpa, a avertizat Heiuș.

„Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă.

Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a declarat Lucian Heiuş.

Citește și: După un vot al fostului CSM, dosarele de corupție pot fi direcționate discreționar

Șeful ANAF a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi „modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

„OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el. (G4 Media)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Pacat ca diverse persoane din conducerea diverselor institutii nu realizeaza si implicatiile a ceeace declara libere in media despre o companie listata la bursa.
    Nu vreau sa spun ca au anumite interese financiare, banuiesc ca o fac pur si simplu ca se arate publicului cum isi fac treaba si au grija ca nu cumva actionarii acestor companii sa nu castige prea mult dintr-o situatie conjuncturala. Dar cum se discuta pe forumul de pe http://www.La-Bursa.ro, aceste decizii nu fac decat pentru imagine de multe ori. Din pacate nimeni nu spune ca oricine poate cumpara liber actiuni la Petrom de la bursa si acesti proprietari vor primi mai mult dividend in functie de profitul facut. Si asa sunt multe alte companii cotate la bvb.
    Dar este mai usor sa parem ca tinem cu poporul contra companiilor rele si asupritoare… dar nu mai suntem de mult in comunism domnilor! Iar unele declaratii privind companiile listate pot insemna castiguri sau priederi pentru investitorii care sunt actionari ai acelor compani in ziua urmatoare sau imediat, daca bursa este deschisa. Dar poate ca acestea sunt lucruri prea subtile pentru anumite persoane, sau sper ca nu… si data viitoare au mai multa grija cu declaratiile… chiar sa fie acoperite de legislatie, altfel pot sa fie doar o manipulare a pietei, cum este descrisa tot in legislatie. 🙂
    Mult succes la educatie legat de aceste aspecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...