Sindicatele din penitenciare, plângere penală împotriva ministrului Apărării Naționale, pentru abuz în serviciu.

Data:

Sindicaliștii din penitenciare îl acuză pe Angel TÎLVAR că a încercat să mușamalizeze demisiile militarilor din Ministerul Apărării Naționale, în contextul războiului de la graniță.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat vineri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva ministrul Apărării Naționale (MApN), Angel TÎLVAR, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

FSANP susține că ministrul, în mod nelegal și abuziv, nu a dispus comunicarea către organizația sindicală a informațiilor referitoare la „numărul demisiilor în perioada 2021-2022 pentru fiecare structură din minister și unitățile militare subordonate, precum și motivele invocate în demisii de către militari”.

Instanța a obligat MApN să comunice datele

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat același tip de informații și altor instituții/autorități de resort, care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane (IGJJ), Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta (IGSU), Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

„Cu excepția MApN, organizația sindicală a primit de la toate celelalte instituții informațiile cerute. Informațiile solicitate erau necesare ca argument în formularea unui punct de vedere care trebuia trimis către clasa politică, în contextul modificării legii pensiilor militare.

Prin sentința nr. 1509/2023 din 22 martie 2023, Tribunalul București a demonstrat că ministrul Angel TÎLVAR a comis un abuz și a obligat Ministerul Apărării Naționale (MApN) să comunice sindicatelor din penitenciare demisiile și motivele invocate în demisii de către militari, în perioada 2021-2022.

Instanța de judecată a dovedit că ministrul Apărării Naționale (MApN), Angel TÎLVAR, nu este capabil să apere nici măcar valorile democrației și principiile statului de drept, ceea ce ridică grave semne de întrebare cu privire la capacitatea ministrului de a apăra România în cazul unui potențial conflict militar”, se arată într-un comunicat al FSANP.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor se întreabă dacă abuzurile din Ministerul Apărării Naționale (MApN) se opresc doar la lipsa de transparență sau îmbracă și alte forme mai grave de mii de militari au ales să părăsească unitățile militare în plin război la granița țării.

Organizația sindicală solicită prim-ministrului României să se implice direct în rezolvarea problemelor care au condus la plecarea prin demisie a mii de militari din Ministerul Apărării Naționale (MApN) și din unitățile militare subordonate, dar și din celelalte instituții de forță ale statului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...