Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” din Iași urmează să fie executat silit pentru plata a aproximativ 114.000 de lei către trei medici din laboratorul de analize, care au obținut în instanță dreptul la un spor de 55% pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase, potrivit Ziarul de Iași.
Procedura este programată să aibă loc în această săptămână, iar la procedură ar urma să participe și o echipă de jandarmi. Reprezentanții instituției medicale nu au comunicat niciun punct de vedere față de această acțiune în premieră.
Potrivit executorului judecătoresc Bogdan Tufeanu, suma în litigiu este de circa 114.000 de lei și reprezintă drepturi salariale câștigate în instanță de trei angajați ai laboratorului de analize medicale, respectiv dr. Cristina Morariu, șefa de laborator, dr. Ioana Ionescu și maiorul dr. Marcel Ifrim. Aceștia au solicitat plata sporului de 55% pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase, fiind desemnați să prelucreze probe HIV/SIDA. Procesul a fost câștigat definitiv, iar instanța a stabilit că, întrucât întreaga lor activitate se desfășoară în laboratorul unde sunt analizate aceste probe, sporul se cuvine în mod integral.
„Situația este una mai veche. Medicii au obținut o hotărâre judecătorească prin care li s-au recunoscut drepturile salariale. În momentul în care s-a trecut la executarea acestei hotărâri, spitalul nu a achitat voluntar sumele și a depus o contestație la executare, solicitând și suspendarea procedurii. Cererea le-a fost admisă temporar, însă ulterior instanța a stabilit că banii trebuie plătiți, executarea fiind legală și temeinică. În final, singura soluție rămasă pentru spital este achitarea sumelor datorate”, a declarat Bogdan Tufeanu.
El precizează că, în cadrul procedurii sunt vizate doar bunuri de care spitalul se poate lipsi, fără a fi afectată activitatea medicală.
Continuarea, în Ziarul de Iași
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: ziaruldeiasi.ro)