Sunt voci care spun că românii nu au dus-o niciodată mai bine ca în ultimii ani… Hai să vedem cât este de adevărat.
La sfârșitul anului 2024, salariul mediu din România era al doilea cel mai mic din UE (43% din media europeană); asta după ce a crescut în ultimii 20 de ani de 6 ori în termeni nominali și de 4 ori în termeni reali. Creșterea pare mare, dar să nu uităm că acum 20 de ani salariul mediu din România nu era decât 23% din media UE: pe atunci nici povestea că „ajustat la puterea de cumpărare stăm bine” nu avea nici o șansă să pară credibilă.
Deci e mai bine decât acum 20 ani; pe alte scări de referință (mai relevante) nu prea mai este.
În plus, e bine ca salariile să crească; întrebarea este cum pot crește sănătos. În mod normal, întâi crește economia și apoi cresc salariile; la noi de ani de zile e invers: salariile au fost considerate stimulentul cheie al creșterii economice.
Gândirea (greșită) a fost: creștem salariile, crește consumul și va trage în sus economia. Evident, nu a fost așa: la o creștere medie anuală a salariilor nete în EUR de peste 8%, economia a crescut cu mai puțin de 3% în medie pe an; restul s-a dus în importuri și inflație.
În schimb, plătind salarii pe care nu ni le permitem, statul a crescut enorm deficitul. Ceea ce se vede din dobânzile pe care le plătim (atât ca procent – care este de junk deși nu suntem încă junk, cat și ca valoare absolută – care este comparabilă cu cheltuielile de educație și mai mare decât cele de apărare).
Între timp, până la sfârșitul lunii august 2025 salariul mediu a scăzut (în termeni reali) cu 12% în RON și cu peste 8% în EUR. În caz că se mai întreabă cineva de unde vine scăderea consumului …
După câteva luni de „austeritate” economia suferă dar deficitului bugetar a rămas la nivelul anului trecut (pentru al doilea an la rând am ratat obiectivele de reducere a deficitului).
Rămâne de văzut cât timp vor mai închide ochii finanțatorii și agențiile de rating: pe de o parte e mai bine să nu fim junk și să plătim dobânzi de junk, decât să … chiar devenim junk, să scadă dramatic valoarea portofoliilor mari de obligațiuni acumulate de unii finanțatori și să nu ne mai poată împrumuta nici o instituție financiară serioasa și neinstituțională.
Pe de altă parte, rigoarea profesională obligă sa nu treacă la infinit cu vederea indicatorii economici care rămân slabi în timp ce datoria crește rapid. Și astăzi România nu are aproape deloc spațiu de stimulente.
Să vedem cum se tranșează toate aceaste dileme …
O informație falsă dar din ce în ce mai vehiculată la noi este că nivelul de trai a depășit aproape în fiecare an pe cel dintr-o țară comparabilă nouă. În ciuda faptului că în valoare absolută salariul mediu din Romania este al doilea cel mai mic din Europa (deasupra doar a celui din Bulgaria) – așa a fost dintotdeauna – la fel ca PIB/capita de altfel.
Dar miracol: majoritatea lucrurilor sunt mai ieftine la noi, cu venituri mici dar costuri și mai mici, ajustat la puterea de cumpărare pare că o ducem mai bine decât într-o listă din ce în ce mai lungă de țări.
“Cum asa?” ar zice omul care trăiește în viața reală și nu citeste presa sau statisticile?
Păi se ia consumul mediu pe categorii de costuri; vreo 35% din el se duce pe produse de bază (mâncare și băuturi ne-alcoolice), de departe cea mai mare pondere din UE, ceea ce în sine ridică multe întrebări.
Restul se împarte între alte categorii, printre care:
– Băuturi Alcoolice și Tutun, 7,3% din buget, a 2-a cea mare categorie de cheltuieli (unic în UE);
– O listă de alte 9 categorii, unele “minore” cum ar fi de exemplu educația, 0,5% din bugetul românilor.
Apoi se compară costurile relative pe fiecare din aceste categorii de costuri calculate la Paritatea Puterii de Cumparare / PPP.
Și se constată că avem cele mai mici costuri din Europa la 5 din 11 categorii și la încă 3 suntem pe locul 2. Doar la băuturi alcoolice și tutun stăm mai prost (locul 6 din UE) – o categorie mare de cheltuieli la noi.
Se pun toate într-un fel de medie ponderată și se constată că veniturile noastre mici “cumpără” mai mult decat veniturile mai mari din alte țări.
Cât de reale sunt aceste date? Câteva “distorsiuni statistice”:
– România are cel mai mare grad de proprietari de locuințe din UE, deci puțini plătesc chirie. De aceea cheltuielile cu locuința par mici, în ciuda costurilor cu utilitățile, care sunt destul de mari.
– Cheltuielile de sănătate în România sunt cam o treime din media europeană la PPP și jumătate sau mai puțin din nivelul din Portugalia, Cehia și Slovacia de exemplu. Dar (teoretic) serviciile medicale sunt gratuite și prea puțini își permit sa plătească servicii private.
– Cheltuielile de educație, cam la fel: puțin peste o treime din media europeană. Teoretic educația este gratuită; prea puțini merg la școli private, iar cărți nu prea cumpărăm.
Când toate acestea sunt puse în balanță, doar Bulgaria pare puțin mai ieftină ca noi (în 2024, că înainte era mai scumpă și ea).
Atunci cand ne bucurăm că nivelul de trai din România tot crește trebuie să înțelegem că de fapt câștigăm puțin și cheltuim și mai puțin pentru că nu mai rămân bani după cheltuielile de strictă necesitate (pentru majoritatea populației, evident – nu pentru toți).
Statisticile pot deforma realitatea – doar declarativ – și în special în perioadele electorale, nivelul de trai din România se apropie de media europeană.
Să nu ne mai mirăm însă că avem cel mai mare declin demografic din UE.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
