Spotmedia | Interviu cu istoricul Armand Goșu: Cei care au anulat alegerile din România au făcut jocul Rusiei

Data:

Armand Goșu predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București. E specializat în istoria Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice, fiind autorul mai multor cărți despre Vladimir Putin, dar și despre războiul din Ucraina.

În discuția cu spotmedia.ro Armand Goșu s-a arătat pesimist în legătură cu situația din România, spunând că alegerile parlamentare și prezidențiale nu au adus o schimbare a regimului politic, structurile de putere influente din societate, cum ar fi SRI, SIE, armata, sistemul de justiție, și-au conservat puterea, resursele și influența.

Spot Media: Aș începe cu prima întrebare legată de modul în care se desfășoară negocierile de încetare a focului. S-ar putea spune că negocierile sunt mai degrabă între Rusia și America, Ucraina fiind cumva marginală în aceste discuții.

Armand Goșu: Nu știm cum se desfășoară negocierile. Informațiile publice sunt foarte puține, sunt date pe surse în diverse publicații americane, dar nu e ceva asumat.

Președintele Putin a făcut o lungă conferință de presă în care a spus că nu se pune problema încetării focului până ce armata ucraineană nu evacuează regiunea Donețk. Adică acele 25% de procente din teritoriul regiunii Donețk, unde se află acea fortificație pe care rușii nu reușesc să o cucerească și pe care ucrainenii refuză să o abandoneze, refuză să o evacueze.

Deci răspunsul privind negocierea pentru încetarea focului este că, deocamdată, există o condiție fermă a lui Putin: nu va înceta focul până când ucrainenii nu se retrag de acolo.

Citește interviu integral în Spotmedia.ro

Citește și: Noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Europenii sub o umbrelă nucleară europeană? O opțiune discutată de ambasadorii UE

Programul-fanion de apărare al Uniunii Europene, SAFE, este discutat...

Ilie Bolojan: Nu știu dacă va fi recesiune sau nu / Inevitabil, avem o contracție economică

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni seara, la Digi...

Mesaj RO-ALERT privind prezenţa bacteriei Clostridium perfringers în apa de la Curtea de Argeş

Un mesaj RO-ALERT privind prezenţa bacteriei Clostridium perfringers în...