După Venezuela, acum unul din capetele de afiș al scenei internaționale este deținut de situația din Iran.
După toate informațiile, regimul teocratic ar fi aproape de colaps.
În ciuda marelui număr de victime, demonstrațiile nu s–au domolit, ci dimpotrivă.
Evoluția situației din Iran poate fi explicată destul de puțin de istorie.
Iranul a cunoscut expansiunea terirorială maximă în timpul Imperiului Ahemenid, când a încercat să cucerească și Grecia.
După distrugerea imperiului de către Alexandru cel Mare, au urmat Imperiile Part și Sasanid, care au avut numeroase conflicte cu romanii și bizantinii.
Un declin mai puternic a avut loc ulterior odată cu invazia mongolă.
Imperiul Savafid a durat 200 de ani și nu a putut fi cucerit de Imperiul Otoman, cu care a avut multe războaie.
În perioada 1651 – 1828 în urma războaielor ruso – persane, Iranul (Persia) a pierdut Azerbaidjanul, Armenia și Georgia
Ultima dinastie iraniană, dinastia Pahlavi, a condus țara între 1925 și 1979.
Reza Pahlavi tatăl lui Mohamed Reza Pahlavi a fost șah între 1925 și 1941. A fost răsturat de la putere înclusiv cu ajutorul fiului său. Motivul principal erau simpatiile sale pro – germane.
Ultimul șah nu a fost un lider democrat de stil occidental, a fost un autocrat.
A încercat să modernizeze Iranul într–un ritm accelerat. Viața publică și moravurile erau foarte liberale pentru un stat islamic din acea perioadă. Dar a comis o seria de greșeli, printre care confiscarea unei părți a averilor clerului musulman, similar cu ce a făcut Cuza la noi cu secularizarea averilor mănăstirești.
Din acest motiv și-a atras ostilitatea clerului șiit.
Serviciile secrete franceze în acea perioadă au fost singurele care au estimat corect situația.
Din păcate americanii au gândit altfel.
La Casa Albă era Jimmy Carter, care nu l–a sprijinit pe șah.
Pe de altă parte, șahul, spre deosebire de actualii lideri iranieni, nu a folosit forța pentru a înăbuși opoziția.
La începutul lui 1979, ultimul șah a părăsit tronul și s–a instaurat regimul islamic.
Ca un aspect despre care puțini își mai aduc aminte acum, șahul avea relații foare bune cu Nicolae Ceaușescu.
Rafinăria Midia–Năvodari era construită special pentru petrolul importat din Iran, care, la fel ca și cel din Libia, are un conțiut mai mare de sulf, ceea ce îl face mai coroziv pentru rezervare și conducte.
Relațiile cu fosta URSS erau destul de reci.
Iranul nu s–a implicat nici în războiul purtat de sovietici în Afganistan.
Un aspect foarte important este că statele arabe nu au fost niciodată foarte mult de partea Iranului.
Nu trebuie uitat că Iranul este aproape în totalitate șiit.
Șiiții reprezintă 10 % din totalul populației musulmane, iar suniții 90 %.
Singurele state majoritar șiite sunt Iran, Irak și Azerbaidjan.
Iranienii nu s–au implicat nici în conflictele care au opus Irakul coalițiilor internaționale în 1990 – 1991 și 2003
Odată cu venirea la putere a președintelui Ahmed Ahmadinejad, Iranul a început să își reia eforturile de a deveni o putere regională.
Dacă acum va avea loc o schimbare de regim, aceasta ar putea avea următoarele efecte.
Va scădea foarte mult influența Rusiei în regiune. Este evident că Rusia sprijină actualul regim teocratic. Vine legat următorul efect.
Iranul este vecin cu unele republici musulmane ex–sovietice.
Acestea nu prea se mai împacă cu hegemonia ruseasă și s–au apropiat multe de Turcia în ultimii ani..
Este posibil ca și Iranul să își amplifice în viitor relațiile cu aceste state..
Programul nuclear iranian va fi stopat sau încetinit.
Va fi altă abordare și a relațiilor cu Israelul. Aceste două țări nu au fost mereu inamice.
Etre neclar viitorul relațiilor cu Arabia Saudită
Dacă SUA va controla petrolul, Iranian, va putea manevra prețul petrolului, ceea ce nu va avea urmări prea benefice pentru ruși
Iranul are granițe cu Afganistanul (unde există regimul teocratic al talibanilor) și cu Pakistanul (un aliat al Chinei, în opoziție cu India, care și ea are relații proaste cu China).
Iranul are și o balanță etnică fragilă.
Perșii sunt 50 % din populația țării. 25 % din populație sunt azeri. Sunt de 2 ori mai mulți azeri în Iran decât în Azerbaidjan.
Cel mai mare pericol este ca noua putere care se va instala să repete greșelile înaintașilor.
Pericolul este mare pentru că actualul președinte american nu prea înțelege decât limbajul banilor și al forței.
Noua conducere a Iranului va trebuie să fie acceptată de populație, nu impusă din afară.
În încheiere este utilă redarea opiniei contelui de Marenches (șef al spionajului francez între 1971 – 1982) despre ultimul șah iranian.
„Șahul era pe cale să scoată Imperiul iranian din secolul al XI – lea pentru a–l aduce în secolul XX sau poate în secolul XXI. Dar, în dorința sa arzătoare de a străbate într–o singură viață secole întregi, a comis o serie de imprudențe. Cele ale unui om modern față de o lume medievală. “
“ Tirania se întoarce asupra copiilor tiranului. “ – proverb iranian
“ Ştiinţa în mâinile omului rău e ca sabia în mâinile beţivului. “ – proverb iranian
“ Cât timp poţi trăi în pace, nu bate la poarta războiului. “ – proverb iranian
“ Prietenul tuturor nu e prietenul nimănui. “ – proverb iranian
Citește și: Iranul în flăcări: Apusul unui regim?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
