La Forumul ONG-urilor de Patrimoniu, organizat de Fundația Pro Patrimonio, arhitecta Raluca Munteanu a vorbit fără menajamente despre clădirile istorice distruse, legi inutile și o administrație care a uitat să se uite în oglindă. Raluca Munteanu se ocupă de coordonarea activității fundației Pro Patrimonio din 2011, organizație care reprezintă Europa Nostra în România, a condus echipa care a luat premiul european pentru conservare pentru restaurarea bisericii de lemn din Urși (2021), a fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților (2018-2022).
– Forumul de Patrimoniu a adunat recent organizații din toată țara. Care au fost cele mai importante concluzii?
– Nevoia de comunicare. Toate organizațiile simt că trebuie să colaborăm mai des, nu doar o dată pe an. S-a discutat despre formarea unei rețele naționale, cu o platformă comună și întâlniri lunare online. În plus, vrem un dialog real cu autoritățile și o listă clară de priorități pentru patrimoniu. Forumul a propus și crearea unui grup de intervenție rapidă – un „task force” care să poată acționa în cazuri critice, acolo unde ONG-urile locale nu pot face față.
– Ați spus că România nu are o listă reală a patrimoniului său. Cum e posibil asta?
– Simplu: administrațiile nu colectează și nu actualizează date. Lista Monumentelor Istorice este veche de zece ani și plină de erori. Hala Matache, de exemplu, e încă „monument” pe hârtie, deși nu mai există. Fără date reale, nu putem face politici publice serioase. În loc să gestionăm patrimoniul, îl pierdem. Practic, ne furăm singuri căciula – ne distrugem identitatea și memoria colectivă.
– Legea monumentelor există, dar pare ineficientă. Unde se rupe lanțul?
– Atât textul legii, cât și aplicarea ei sunt problematice. Cei care ar trebui s-o respecte sunt uneori primii care o eludează. În plus, persistă ideea greșită că patrimoniul e o povară. Mulți cred că o clădire veche înseamnă doar costuri și birocrație, nu valoare. E o chestiune de educație: oamenii evită ce nu înțeleg.
– Specialiștii în patrimoniu sunt adesea presați sau discreditați. Cum pot fi protejați?
– Cazurile Roșia Montană și Hala Matache arată cât de ușor sunt atacați cei care apără patrimoniul. Presiunile continuă, din păcate. Cazul recent de la Câmpina, unde munca arhitecților a fost ignorată, arată cât de fragil e sistemul. Totuși, aceste situații au avut și un efect pozitiv: au unit societatea civilă.
– Patrimoniul industrial pare complet ignorat de stat. De ce?
– Pentru că Ministerul Culturii nu are strategie. Tot ce s-a făcut – la Petrila sau Reșița – s-a făcut datorită comunităților locale și ONG-urilor. Statul tratează patrimoniul ca pe o povară, nu ca pe o resursă de dezvoltare.
– În școlile de arhitectură, patrimoniul pare o temă marginală. Ce ar trebui schimbat?
– Educația. Studenții descoperă patrimoniul mai mult prin școli de vară și proiecte independente, cum sunt cele finanțate de OAR. Ar trebui să începem însă din școala generală. Copiii trebuie să înțeleagă că patrimoniul face parte din viața lor, nu doar din manuale.
– De ce credeți că o parte din români văd patrimoniul ca pe o frână, nu ca pe o resursă?
– Pentru că așa au fost învățați. După 1989, statul s-a spălat pe mâini, iar întreținerea clădirilor vechi a fost abandonată. Mulți primari preferă să demoleze – „facem curat” -, în loc să restaureze. În realitate, o casă salvată poate aduce bani, prestigiu și turism sustenabil. Dar trebuie să înțelegem asta, nu doar să o repetăm.
– Cum poate deveni patrimoniul o sursă reală de dezvoltare?
– Tot prin educație. Patrimoniul nu e doar pentru turiști, ci pentru viața de zi cu zi. Uitați-vă la Via Transilvanica – funcționează pentru că le oferă oamenilor o experiență completă: natură, patrimoniu, comunitate. Noi, în schimb, tratăm clădirile istorice ca pe niște relicve înghețate în timp, nu ca pe spații vii care pot fi reintegrate în orașe.
– După atâtea lupte, ce vă face să mergeți mai departe?
– Credința că merită. Anul trecut, am lucrat cu tineri arhitecți din Ucraina, oameni care își salvează patrimoniul sub bombe. Determinarea lor e o lecție pentru noi toți. La Forum am văzut tineri români implicați, curioși, dornici să schimbe ceva. Asta îți dă energie. Cât timp mai există oameni care cred în aceste cauze, merită să lupți.
Cine este Raluca Munteanu
Raluca Munteanu este arhitect, coordonator al echipei Fundației Pro Patrimonio (2011), având o experiență și pasiune pentru mediu și patrimoniu.
A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (1994-2000) și a urmat un curs postuniversitar la Fachhochschule din Köln printr-o bursă DAAD (2001-2003), unde a intrat în contact cu gândirea contemporană privind reconversia clădirilor istorice și tehnici durabile și ecologice de construire. A absolvit un curs de specialitate pentru tehnici de conservare și restaurare a lemnului (2014), organizat de Riksantikvaren și ICCROM. În perioada 2014-2018 a fost Vicepreședinte al Ordinului Arhitecților, Filiala București și între 2018-2022 Vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România.
În cadrul fundației, coordonează proiecte de salvare și conservare a clădirilor și siturilor de patrimoniu, proiecte de educație și conștientizare cu privire la valoarea și importanța patrimoniului. Pe lângă practica sa de arhitectură, este membră a Comitetului Lemnului ICOMOS și a Consiliului Științific al Parcului Național Piatra Craiului și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România (din 2018). În septembrie 2021 a primit Premiul pentru Patrimoniul European pentru Conservare pentru Restaurarea Bisericii de Lemn din Ursi (în calitate de coordonator al echipei).
Forul ONG-urilor de Patrimoniu, organizat de Fundația Pro Patrimonio, reprezentantul Europa Nostra în România, a reunit la București zeci de organizații, experți și activiști. Discuțiile au vizat conservarea clădirilor istorice, finanțările, educația și rolul tot mai important al societății civile în salvarea patrimoniului românesc.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Pro Patrimonio)
