Strategia de Apărare a Țării ne poate salva?

Data:

SRI se va implica în lupta anticorupție, potrivit viitoarei Strategii de Apărare a Țării. Acest serviciu secret a mai făcut-o cu rezultate relative și efecte grele pe termen lung.

Președintele Nicușor Dan a prezentat astăzi Strategia de Apărare a Țării până în 2030, urmând ca documentul să fie adoptat peste două săptămâni în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și apoi votat în plenul Parlamentului. Între timp se află în dezbatere publică în așa fel încât să poată fi îmbunătățit cu eventuale sugestii făcute de experți în domeniu sau de diferite alte analize care vor apărea pe marginea acestui text.

Strategia de Apărare a Țării este propusă la începutul fiecărui mandat prezidențial și prezintă o privire de ansamblu a țării dinspre vulnerabilitățile și riscurile interne și externe. Strategia poate fi schimbată în cazul unor evenimente care modifică radical peisajul de securitate al țării. De altfel, România este probabil ultima țară din vecinătatea Ucrainei care nu și-a schimbat Strategia de Apărare după ce Rusia a început războiul. Ieri, de pildă, când a fost depistată drona rusească de la Grindu și avioanele nu au putut fi ridicate de la sol din cauza ceții, România părea că nu are alte soluții, iar azi când a fost întrebat, președintele nu a putut lămuri situația.

Rusia rămâne inamicul numărul 1 al țării din exterior, în vreme ce din interior corupția avansează până aproape de masa guvernului, după cum arată ultimele anchete ale DNA, Direcția Națională Anticorupție. În ultimii ani, însă, instituția a fost în adormire, iar recent Înalta Curte a scos nevinovați mai mulți politicieni acuzați de corupție. Nicușor Dan a subliniat că serviciile secrete vor trebui să se implice pentru combaterea fenomenului, dar că ele nu vor interveni deloc pe timpul cercetării penale: „activitatea de cercetare este desfășurată de parchet și judecată de magistrați. Orice interferență este ilegală”. Teoretic așa s-a întâmplat și atunci când fostul președinte Traian Băsescu a declarat corupția risc pentru securitatea națională, practic, ofițerii Serviciului Român de Informații au fost destul de implicați inclusiv în anchetarea cazurilor după cum s-a dovedit ulterior.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Nicușor Dan a prezentat strategia națională de apărare: Întrebarea este câtă încredere are cetățeanul în stat și care este disponibilitatea de a-l apăra

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Administrația Prezidențială)

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Parchetul European: Funcţionar de la APIA, implicat într-o schemă de fraudare a fondurilor europene

Parchetul European din Bucureşti a trimis în judecată un...

Aktual24 | Fiul unui fost general SIE plimbă camioane cu mesaje anti-Drulă și anti-Ciucu prin Capitală

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, a difuzat...

Cătălin Drulă și-a depus candidatura la Primăria Capitalei

Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile din 7 decembrie...