Tag: avocați

Calvar în instanţă pentru cei care au dat şpagă pentru pensie pe caz de boală

Umiliți atunci când au mers să fie examinați pentru a primi pensia, audiați apoi de polițiști și procurori, aceștia au ajuns să bată drumurile către instanțele de judecată, din cauza unor legi ineficiente și a carențelor din sistem.

Percheziţii într-un dosar vizând mafia imobilelor din Bihor: printre cei „călcaţi” de anchetatori se numără şi un notar, dar și avocați!

51 de percheziţii s-au derulat, printre altele, în Oradea şi Salonta, iar potrivit surselor BIHOREANULUI, printre persoanele "călcate" de anchetatori se numără şi un notar public, dar şi avocaţi.

PSD refuză să plătească despăgubiri pentru 59 de tablouri de patrimoniu care ar fi ars într-un incendiu de la sediul din Kiseleff

Tablourile au fost împrumutate formațiunii politice între 1993 și 1995. În timpul corespondenței dintre cele două părți pe marginea acestui subiect, PSD a transmis că tablourile au ars într-un incendiu și a promis că va plăti despăgubiri, dar apoi și-a retras oferta și a invocat ”forța majoră”.

Avocați plătiți cu 100 de dolari/oră pentru consiliere juridică la Primăria Capitalei

Noua administrație a municipiului București continuă să semneze contracte de asistență juridică costisitoare cu casa de avocatură preferată a primarilor generali Sorin Oprescu și Gabriela Firea.

Drepturile religioase, sub lupa juriștilor: Unde se termină legea și începe abuzul?

Pandemia a afectat drepturile religioase într-un fel care a nemulțumit pe multă lume. Scrierea amenzilor în timpul ceremoniilor religioase a fost una dintre probleme....

Popular

Nicuşor Dan, despre viitorii șefi ai SRI și SIE: Cred că cel mai bine este să fie din afara partidelor

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi, în emisiunea Jurnalul...

Analiză Aktual24 | Se rupe Suveranistanul și apare „suveranismul rezonabil”?

Sunt semne rele în Suveranistan. Fostul prim-vicepreședinte al AUR,...

Procuror: Şoferul grec implicat în accidentul din Timiș consumase alcool, canabis şi cocaină

Şoferul grec al microbuzului implicat în accidentul de marţi...