Tag: brasov

Municipiul Brașov ar putea fi obligat să restituie banii primiți în cadrul unui încurcat proiect finanțat de AFIR privind dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere

,,Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a municipiului Brașov“, controversatul proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat pe 15 decembrie 2017 de Municipiul Brașov și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), ar putea face municipalitatea brașoveană numai bună de plată, dacă cele două părți nu vor ajunge la un consens privind modificarea respectivului contract de finanțare în valoare de  6.670.114,96 lei (100% din valoarea totală eligibilă a proiectului).

1.500 de bunuri din patrimoniul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae – Prima şcoală românească din Şcheii Braşovului vor fi conservate

Un număr de 1.500 de bunuri din patrimoniul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae – Prima şcoală românească din Şcheii Braşovului, care cuprinde, în total, peste 30.000 de cărţi şi documente vechi de sute de ani, urmează să fie conservate în cadrul unui proiect finanţat de autorităţile locale braşovene.

Primăria Brașov a acordat primele indemnizații pentru bunicii care se ocupă de creșterea nepoților

Dintre cele 28 de solicitări, 22 de solicitări vizează ajutorul acordat bunicilor. După analiza respectării criteriilor prevăzute de hotărârea de consiliu local, ajutorul a fost acordat unui număr de 13 solicitanți.

Brașov: Cele două noi trasee pentru bicicliști și pietoni s-au împotmolit după semnarea contractelor de finanțare prin POR

Punctele de bike sharing se vor amenaja în zona străzii Molidului, lângă parcarea/terminalul RAT Brasov, pe Bulevardul Valea Cetății, în zona parcului Răcădău, pe strada Carpaților, în Zona Parcului Industrial Metrom. Acestea vor fi dotate cu rastele de parcare pentru 50 de biciclete.

Brașovenii, dezvățați cu fonduri europene să mai circule cu mașinile personale

Proiectul „Achiziția de mijloace de transport moderne”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară Sprijinirea dezvoltării urbane durabile (Obiectivul specific: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă) este în curs de implementare în Brașov și le oferă brașovenilor o perspectivă mai verde asupra viitorului.

Greșelile Poliției Brașov, cauționate de Marian Godină

Nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi văzut ceea ce a scris despre cazul de la Brașov dl. Marian Godină. Indirect,...

ZM Constanța, exemplu de implementare a coeziunii teritoriale pentru toate celelalte zece zone similare din țară

Gândite, la începutul anilor 2000, ca factori de dezvoltare unitară a marilor aglomerări urbane din România, zonele metropolitane ale țării par acum, la aproape...

Cum au devenit comunele mărginașe Constanței „cartiere” ale orașului

La 12 ani de la înființarea Zonei Metropolitane Constanța (ZMC), comunele din jurul Constanței s-au transformat în ”cartiere” ale orașului, unde tot mai mulți...

Tendințe în fraudarea fondurilor europene. Agricultura și resursele umane, ținte preferate

Aproape fiecare program de finanțare prin care Comisia Europeană ne trimite bani din 2007 încoace a fost fraudat masiv. O spun comunicatele și buletinele...

Fonduri europene și la coada vacii: O comună din Cluj a câștigat finanțări de 3,6 milioane de euro prin PNDR

Patruzeci de proiecte private, două ale administrației locale și unul al eparhiei reformate fac din comuna Călățele o campioană în atragerea de fonduri europene...

Popular