Laboratorul a fost parte a proiectului PRE-RIGHTS și promovează o abordare europeană asupra cooperării judiciare în domeniul prevenirii criminalității, analizând echilibrul dintre dreptul la siguranță și dreptul la o justiție eficientă, precum și corelează măsurile de securitate națională cu drepturile omului și obiectivele de reabilitare în închisoare sau prin sisteme de probațiune, așa cum sunt ele prevăzute de legislația UE.
Tot ce ştim acum este că această instituţie, Avocatul Poporului, este în subordinea Parlamentului României. Are independenţă, dar nu are independenţă să fie iresponsabilă, de exemplu.
Hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.
Aceste încălcări ale legii trebuie să fie precise, probate și stabilite în mod obiectiv. Raportul comisiei nu a menționat nici un articol de lege sau o ilegalitate comisă cu intenție. Din păcate, totul seamănă foarte mult cu ce a făcut USL în 2012.
Tirania nu se instaurează spontan, cu proclamații solemne urbi et orbi și declarații bombastice, ci pas cu pas, treptat, insidios. Toți tiranii, de la Cezar la Putin și Xi, trecând prin Stalin și Hitler, au parcurs în mod obligatoriu o etapă legalistă.
Puterea absolută a CCR asupra României a corupt mințile a 7 judecători CCR care nu acceptă supremația deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Deși CJUE a spus clar că deciziile sale au prioritate în raport cu hotărârile CCR, după câteva zile CCR se pune singură deasupra CJUE și riscă scoaterea României din UE.
24 de organizaţii din România şi străinătate se alătură demersului asociaţiei Iniţiativa pentru o Cultură Democratică Europeană şi solicită demisia membrilor CCR care au adoptat decizia prin care interzic judecătorilor români să constate încălcarea dreptului european cu privire la Secţia specială de anchetat magistraţii.
Curtea Constituțională explica ieri printr-un comunicat de presă cum că hotărârea CJUE în cauză C-355/2021 trebuie ignorată. CJEU, pe scurt și neacademic, pune...
Uitați că ”Deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor,” chiar dacă așa scrie în Constituție. Tot în legea fundamentală...