Tată și fiu, înecați pe lacul Snagov după furtuna violentă de vineri seară

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un bărbat și fiul său de 13 ani s-au răsturnat cu un caiac și au fost găsiți fără viață după ore întregi de căutări după furtuna puternică de vineri seară, anunță ISU București-Ilfov.

Un medic și fiul său au pierit vineri seară pe lacul Snagov, după ce ambarcațiunea cu care se aflau s-a răsturnat în timpul furtunii. Cei doi au fost văzuți ultima dată în jurul orei 18:00. Pompierii au intervenit imediat pentru a-i căuta.

Scafandrii au acționat ore întregi cu sonare și bărci speciale.

 „În urma căutărilor, au fost identificate şi extrase din apă cele două persoane, fiind declarate decedate de către medicul prezent la fața locului. Am intervenit cu echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului Special de Salvatori, o barcă remorcabilă, un punct de comandā mobil și două echipaje de prim ajutor”, se precizează într-un comunicat al ISU.

Capitala s-a aflat vineri seară sub un cod portocaliu de furtuni. Vremea extremă a provocat pagube și în alte zone ale țării.

În Capitală, rafalele de vânt au doborât zeci de copaci, iar o persoană a fost rănită după ce un arbore s-a prăbușit peste ea, pe un trotuar din Sectorul 4. În Argeș, trei persoane au fost surprinse de un acoperiș smuls de vijelie, una dintre ele a murit, iar celelalte două au ajuns la spital. În Prahova, o altă persoană a suferit traumatisme după ce acoperișul unui imobil s-a prăbușit peste ea.

Autoritățile reamintesc populației să urmărească mesajele de avertizare RO-Alert și să evite deplasările atunci când sunt emise atenționări meteo de vreme severă.

Citește și: Furtuni devastatoare în 18 județe și în București. Trei morți, patru răniți și zeci de mașini avariate

Citește și: Cine a ridicat sechestrul de 15 milioane de euro de pe bunurile Nordis

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vizantea-Livezi, staţiunea renăscută după un secol – primul complex balnear construit de la zero după 1989

Într-o vale liniştită de la poalele Munţilor Vrancei, unde...

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul...

Credinţă, tradiţie şi vindecare sufletească la marele pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc

Pelerini din ţară şi din străinătate, veniţi în număr...