Tag: despăgubiri

Dosarul Albumul cu un prejudiciu de 70.000 de euro, tergiversat timp de un deceniu

În urmă cu 9 ani, DNA Iași făcea spectacol cu un dosar care îl viza pe președintele de atunci al Consiliului Județean (CJ), liberalul Cristian Adomniței. A fost un dosar simplu de corupție, în care povestea, așa cum a fost prezentată de procurori, era foarte ușor de înțeles.

Proprietarul unui autoturism va primi despăgubiri pentru că a fost distrus de o creangă

Proprietarul unui autoturism va primi despăgubiri mai mari decât valoarea maşinii sale, după ce aceasta a fost distrusă de creanga ruptă a unui stejar....

Despăgubiri record pentru o tânără traficată de iubit. „Loverboy” condamnat

O prostituată va primi peste 130.000 de euro de la ”peștele” care a exploatat-o sexual timp de trei ani, în state din vestul Europei.

Citiţi cu atenţie ce scrie în asigurare! Avea RCA, dar va plăti din buzunar despăgubirile uriaşe, de peste 200.000 lei

Un ieşean va trebui să plătească din propriul buzunar despăgubirile civile datorate familiei victimei unui accident pe care l-a provocat.

Șocantul caz al daunelor de peste 90 milioane € plătite de CNAIR unui singur constructor de drumuri

O parte din bani a fost împărțită cu o altă firmă, Societa Italiana Per Condotte D’aqua, înființată de Vatican, apoi vândută mafiei italiene. Acum, compania este condusă de Duccio Astaldi și Franco Bassani, fost deputat și senator italian.   

CNAIR,daună totală pentru buget: 220 de milioane euro, despăgubiri plătite din cauza incompetenței

Statul român a plătit despăgubiri de 220 de milioane de euro constructorilor de drumuri din cauza incompetenței și corupției care au ros din temelie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Duhul Aurului

În cazul în care Gabriel Resources nu îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea avizelor, statul român nu poate fi acuzat pentru acest lucru. Compania minieră poate demonstra că îndeplineşte aceste condiţii legale, iar în acest caz neacordarea avizelor este un abuz al statului.

Fraţii Micula ar putea pierde despăgubirile de 180 de milioane de euro. Avocatul Curţii de Justiţie a UE cere rejudecarea procesului

Procesul dintre fraţii Micula şi Statul Român este unul notoriu. Pentru că în 2005 România a suspendat, cu trei ani mai devreme decât promisese printr-o ordonanţă din 1998, ajutoarele de stat pe care le acordau investitorilor din regiuni defavorizate, implicit grupului de firme European Food and Drinks, patronat de fraţii gemeni Ioan şi Viorel Micula, cei doi, în calitate de investitori suedezi cu rezidenţă în Români, şi companiile lor au deschis un proces prin care au cerut despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de revocarea ajutorului de stat.

Popular

Azerbaidjan amenință Armenia cu acțiuni militare | Aktual24

Azerbaidjan amenință Armenia că va întreprinde acțiuni militare la...

Festivalul Sighişoara Medievală. Detalii inedite despre vizita Reginei Maria în urmă cu 100 de ani

Festivalul Sighişoara Medievală. Participanţii la ediţia a 29-a a...

Emil Boc, membru în consiliul Convenției globale a primarilor pentru climă și energie | Monitorul de Cluj

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost numit, la...