Primarul Iașului Mihai Chirica a fost trimis în judecată de procurorii DNA. În același dosar mai sunt inculpați fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, Anca-Nora Brânduşescu,...
Grădiniţa din Ciumani, județul Harghita, lăsată în paragină 2 ani deși trebuia reabilitată cu fonduri europene, are în sfârșit un acoperiș temporar, care să...
Primarul din Călineşti, Mihai Georgescu (PSD) a ajuns deja vedetă la nivel naţional, după ce o înregistrare, ajunsă în mediul online, arată că i-ar fi promis unei marea cu sarea unei tinere dornice de a se angaja, pretinzând, în schimb, favoruri sexuale.
Oamenii legii au descins, în această dimineață, la sediul Primăriei Mărășești - Vrancea, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice....
Singurul primar al AUR Vrancea, edilul comunei Pufești, e acuzat că are colaborare cu PNL Vrancea. Pe pagina de Facebook a organizației județene, Alianța...
Curtea Constituţională a deschis larg porţile puşcăriilor, dar numai pe sensul de ieşire. Motivarea deciziei luate luna trecută referitoare la prescrierea răspunderii penale a...
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat stoparea amenajării unei fântâni arteziene, în centrul oraşului, după un val de ironii declanşat pe internat cu privire la...