Ceremoniile deficitului

Data:

Am scăpat noi de extremiști, dar de deficitul bugetar nu vom scăpa: unii specialiști cred că „mărirea taxelor și impozitelor este inevitabilă”.

E cea mai comodă soluție. „Deficitul e o cangrenă” ne-a informat Daniel Dăianu, reclamând o operație de urgență. Problema e să nu amputezi piciorul sănătos în locul celui cangrenat – cum se mai întâmplă pe la noi. 

Citește și: Ce mai înseamnă „acasă” pentru cei plecați? Sau ce am învățat, producând podcastul „România, dincolo de granițe”?

Dacă PSD începe iar cu „premier tehnocrat” (adică un politician evirat), cu „rotativa”, cu Predoiu (mână moartă) sau cu Grindeanu (mână lungă) premier intrăm iarăși pe o stradă înfundată, vorba lui Kelemen. Negăsind elemente comune suficiente pentru „un pachet de măsuri”, Nicușor Dan a alcătuit la Cotroceni „un grup de lucru” format din specialiștii partidelor plus alte „șaișpe grupuri de lucru pentru ministere” care bat apa în piuă.

„Ne-am săturat, domnule președinte!”

De la USR specialiștii în deficit au fost Vlad Voiculescu și Cristian Ghinea – cel care îl numea pe Nicuşor „mesia din debara” după ce se debarasaseră de el luându-i partidul. Dar, vorba aceea, pupă mâna pe care nu mai poți să o muști. Așa că toată lumea s-a înghesuit la poze și pupici cu Nicuşor care le-a oferit unor 500 de susținători o recepție de unde n-a lipsit (contro)versatul Matei Păun.

Citește și: Mitropolitul Basarabiei vrea să știe dacă episcopul vicar al Chișinăului s-a întâlnit cu Maia Sandu

Acesta a mărturisit apoi că „Putin e foarte apreciat în Rusia unde nimeni nu protestează”. Toată pasărea pe limba ei piere: Păun nu știe că într-o dictatură nu suflă nimeni? Altfel, tratația de la recepție a fost atât de abundentă încât primii care s-au declarat sătui au fost sinistrații inundațiilor din Covasna: „Ne-am săturat, domnule președinte!”.

Nicușor a primit botezul prezidențial în apele care au surpat Salina Praid unde pericolul se știa demult dar oficialii așteptau pasivi (ca în Miorița) să se întâmple catastrofa. După buna învestire au început mofturile: Grindeanu îl refuză ca premier pe Bolojan (singurul cu credibilitate dintre ei) profitând de faptul că „fără PSD nu se poate face majoritate”.

Continuarea în Revista22

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România și Polonia după alegeri – UE vs. SUA?

România și Polonia vor rămâne în parteneriatul strategic, mai...

Rănile care nu se văd în spatele ecranelor

Disclaimer: Acest material nu este un act de judecată.   Este...

E nevoie de un consilier prezidențial pentru energie, mediu și schimbări climatice? 

Acum câteva zile, 70 de „cercetători, antreprenori, experți, tineri...

Curcubeul de la București la Varșovia

Duminică, 1 iunie, are loc al doilea tur al...