Atmosfera de la TIFF din acest an a fost marcată de povești spuse cu pasiune pe ecran, care te fac să simți, să gândești și, mai ales, să ieși din sala de cinema cu ceva nou în cap și-n suflet. E pur și simplu un mix foarte bun de cultură și networking, care arată cât de actual e încă cinemaul, în toate formele lui. Au fost multe proiecții, cu casa închisă, publicul din Cluj și nu numai fiind copleșit de o curiozitate molipsitoare care se simte mai ales la sesiunile de Q&A de la final, unde toată lumea are ocazia să vadă vedete și regizori și să pornească dezbateri.
Filmele din competiție din acest an au avut în mare povești care sondează ecourile trecutului familial și felul în care traumele transgeneraționale modelează destinele, invitând la o explorare a relațiilor de-a lungul timpului dar marele câștigător a fost „Pământ străin„, un film despre doi refugiați palestinieni care vor să emigreze în Germania.
Ca în fiecare an, TIFF-ul funcționează ca o veritabilă pepinieră și pentru cinematografia românească recentă, prezentând atât lungmetraje, cât și scurtmetraje, documentare sau ficțiune, de la cineaști consacrați sau debutanți.
Citește și: Filmul „Pământ străin”, câștigătorul TIFF 2025
Filmul Kontinental ’25, regizat de Radu Jude a avut premiera la TIFF, după ce a fost distins cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinale.
Filmul Kontinental ’25 a fost o proiecție inedită pentru Cluj, dovadă fiind cele două reprezentații cu casa închisă. Asta nu doar pentru că a fost vorba de o premieră, ci și pentru că a oferit o introspecție cinematografică critică asupra realității și identității orașului, totul văzut prin lentila unui IPhone și prin perspectiva lui Radu Jude.
Inspirat de „Europa” lui Roberto Rossellini și filmat integral cu un iPhone, Kontinental ’25 este o explorare cinematografică a unui Cluj văzut dintr-o perspectivă a unei ironii amare, plină de umor. S-a râs în sală, cu hohote, de mai multe ori. Cu toate acestea, filmul atinge niște puncte sensibile ale realității clujene, fiind o oglindă a unei crize a conștiinței neoliberale.
Trei din actorii principali au fost personajele lui Jude, Oana Mardare, Adonis Tănță și Eszter Tompa. Oana Mardare, co-fondatoare a teatrului independent din Bacău apare des și la Reactor, un teatru care este mai aproape de publicul tânăr clujean. Adonis Tănță, născut și crescut în Cluj-Napoca, a precizat în revista festivalului din data de 19 iunie, că filmul nu satisfăcea publicului realitatea urbană „ori real ori exclusivist”, unde a subliniat că ”locuirea este un lux, nu un drept.”
Kontinental ’25, este de fapt, o perspectivă brutal de onestă a unui oraș în plină transformare accelerată, unde dislocarea socială devine o realitate dureroasă. Filmul sondează consecințele creșterii masive și adesea corupte a imobiliarelor, sugerând o mafie ascunsă prin detalii subtile precum ordinele de evacuare grăbite și înhumări rapide. Mai presus de orice, „Kontinental ’25” surprinde paradoxul alienării urbane într-un peisaj tot mai bogat și plin de construcții noi, unde, în ciuda prosperității rezervată doar pentru unii, locuitorii se simt tot mai singuri și deconectați.
Personal, l-am simțit ca fiind un film despre singurătate într-un loc în care totul pare posibil dar lipsit de scop. Hotelul care se vrea construit este un simbol al lipsei de empatie, și al unei societăți caricaturale și chiar agresive față de cei vulnerabili. Practic, arată cât de „șic” poate deveni indiferența într-un oraș care se vrea „de cinci stele”, dar uită de om.

Q&A
Am rămas, la Q&A cu actorii, în a doua seară a proiecției, care s-a derulat destul de târziu. Cu toate astea, sala a rămas la fel de plină după terminarea filmului. După seria de întrebări, am avut ocazia să văd live părerea actorilor legată de film, cât și legat de problema socială pe care acesta o ridică.
Iată câteva din întrebările publicului clujean din sală, după proiecție:
Prima întrebare a fost legată de tehnică, și anume cum s-au simțit să actorii care au jucat într-un film unde s-a folosit doar un iphone și de ce s-a filmat cu un telefon mobil?
Iphone-ul a fost ales intenționat pentru a crea familiaritate și a aduce mai aproape problema digitalizării excesive, dar în final, producătorul care a lucrat cu Jude a răspuns că a fost o decizie stilistică. S-a filmat la Cluj, în 11 zile.
La întrebarea legată de locații și dacă au fost alese aleatoriu, colegii de platou au răspuns că Radu Jude care predă la UBB la Cluj este mai familiar cu orașul și că avea deja niște locuri în minte înainte să înceapă filmarea.
Eszter Tompa a fost întrebată cât de greu i-a fost să își intre în rol?
Actrița a declarat că a fost într-un birou al unui executor judecătoresc, unde oamenii au fost foarte drăguți cu ea și i-au explicat cum se derulează procedurile. Apoi a asistat la o execuție judecătorească și nu s-a simțit vinovată, deoarece cazul pe care l-a prins era unul unde executorul avea tot dreptul să scape de persoana în cauză care, ocupa ilegal o locuință.
Gabriel Spahiu (Ion) a fost întrebat dacă scena în care a cerșit în centrul Clujului a fost pe reală și a răspuns că da. Și că a primit bani de la oameni la terase și că aceștia nu l-au recunoscut. De asemenea, producătorii i-au cerut să restituie banii doamnelor care i-au dat fără să știe că e vorba de o filmare.
La întrebarea despre cum a fost perceput filmul la alte evenimente, Eszter Tompa a spus că la dialogul religios de la final cu preotul ortodox, la Cluj nu s-a râs aproape deloc, pe când la Berlin nu se mai putea auzi sonorul, atât de tare s-a râs. La Luxemburg, lumea a fost impresionată de partea dramatică a filmului și audiența a fost mai silențioasă. În Coreea, s-a făcut un Q&A la fel de lung ca și la Cluj (peste 45 de minute), iar coreenii au pus întrebări legate de partea socio-economică, deoarece au simțit o apropiere între ce se întâmplă în Coreea și în România legat de piața imobiliară, salarii și alienarea socială.
Având scene ce pot fi controversate, dar amuzante, legate de relația dintre români și maghiari în Transilvania, cineva din public a întrebat dacă filmul va fi difuzat în Ungaria. răspunsul a fost că da, după 24 iunie.
”S-a descoperit altfel orașul decât în film?”, a fost o întrebare pentru toți actorii.
Adonis a răspuns că orașul lui natal a devenit scump și exclusivist și că are o perspectivă obiectivă și dureroasă și el simte Kontinental 25 ca pe un film trist, pentru că își aduce aminte de anii în care cei din zonele limitrofe ale orașului visau să stea în centru, iar acel centru, deși azi vandabil, atunci arăta cu totul altfel și nu și-a păstrat farmecul devenind foarte mercantil.
Oana Mardare a răspuns și ea la întrebare și a spus că și ea simte că e un oraș haotic și are multe spații absurde. ”Clujul e aglomerat și angoasant și sunt multe familii care vor sa aibă unde sa respire și nu prea crede ca au cum și că nu prea se întâmplă asta. Se exploatează doar nevoia de a rămâne conectat de oraș cu orice preț”, a declarat actrița.
Eszter Tompa a spus că îi place să revină la Cluj, dar că Floresti este un loc cu multe probleme. Și că societatea este destul de divizată și că asta se simte. La început, nu a înțeles de ce filmul are atât de multe insulte legate de etnie, dar din păcate, a observat că ele au devenit o realitate după alegeri, filmul reușind astfel să canalizeze multe din problemele sociale ale zonei și ale țării.
Gabriel Spahiu a concluzionat că schimbarea e un fenomen universal. Și comparațiile etnice și personale sunt semne ale schimbării și diferențelor și cum trebuie să trecem peste ele și să ne acceptăm unii pe alții. Nu e un film tezist. E un film care pune probleme universale, nu doar din țară sau din Cluj”, a spus actorul care îl interpretează pe omul străzii, care urmează să fie evacuat forțat în prima parte a filmului.
La întrebarea finală, cu ce ar dori actorii să rămână spectatorii după film, răspunsul din partea actorilor a fost: cu întrebări, cu dorința de a vedea filme românești și de a face cozi în cinematografe pentru a susține producțiile autohtone. Oana Mardare a spus că ar trebui să rămânem, ca și clujeni, cu ”puțină angoasă și dorință de revoltă”, iar Gabriel Spahiu a spus că el și-ar dori să fim mai atenți și mai buni unii cu alții.
Filmul va Intra în cinematografe în 20 iunie, în 23 de orașe din țară, și sper că v-am convins să mergeți să îl vedeți.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!