Tren internațional Budapesta–București, întârziere de 10 ore după cedarea locomotivei în România

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Trenul internațional IRN 79, care efectua cursa Budapesta Kelleti – Gara de Nord București, a înregistrat, vineri, o întârziere de 10 ore. Deși programat să ajungă la destinație la ora 08:23, acesta încă nu a ajuns la București, relatează HotNews.

Trenul a întârziat, inițial, 78 de minute în timp ce traversa Ungaria, ca apoi să acumuleze peste opt ore de întârziere pe teritoriul României. La momentul publicării articolului, conducerea CFR nu a venit cu niciun comunicat.

O locomotivă modernizată a eșuat după 25 de kilometri

La intrarea în țară, la Curtici, trenul a fost cuplat la locomotiva ELASMO 007, locomotivă electrică modernizată la Reloc Craiova. După doar 25 de kilometri parcurși, aceasta a cedat.

O altă locomotivă a ajuns după cinci ore, aceasta fiind decuplată de la trenul IR 1999 care efectua cursa București-Arad.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Facebook CFR Călători

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cseke Attila: Legea recepţiei lucrărilor esenţiale va accelera investiţiile prin PNRR

Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat sâmbătă,...

Sezonalitatea, o problemă-cheie pentru politica europeană în turism: litoralul Mării Negre, una din regiunile cele mai vulnerabile

Sezonalitatea reprezintă una dintre principalele provocări pentru politicile europene...

Srebrenica. Masacrul care a cutremurat lumea, fără să schimbe nimic

"Pentru mine, în fiecare zi este 11 iulie. În...