Președintele Ucrainei urmează să se întâlnească luni la Londra cu liderii din Marea Britanie, Franța și Germania, dar încă înainte de aceste dicuții, Trump l-a acuzat din nou că „nu este pregătit” să semneze o propunere de pace redactată de SUA, după trei zile de discuții între Washington și Kiev, desfășurate în Florida.
Este vorba de controversatul plan în 28 de puncte, redus și amendat între timp la 20 puncte, care în mare parte reia pretențiile maximaliste ale Rusiei.
„Sunt puțin dezamăgit că președintele Zelenski încă nu a citit propunerea – asta era situația acum câteva ore. Oamenii lui o adoră, dar el nu,” a afirmat Trump duminică seara, vorbind cu reporterii.
Spre deosebire de Kiev, Kremlinul ar fi mult mai rezonabil. În declarațiile de duminică, Trump a afirmat că „Rusia este, cred, mulțumită [de acord], dar nu sunt sigur că Zelenski este mulțumit. Oamenii lui îl adoră. Dar el nu este pregătit.”
Negocierile dintre oficiali americani și ucraineni s-au încheiat sâmbătă fără un progres vizibil, Zelenski descriind discuțiile drept „constructive, deși nu ușoare”.
După încetarea focului din Gaza, obținută cu sprijinul lui Trump, Washingtonul încearcă să împingă un acord de pace între Ucraina și Rusia. Oficialii americani susțin că se află în etapa finală a negocierilor, dar nu există semne că Ucraina sau Rusia ar fi dispuse să semneze cadrul de acord elaborat de echipa lui Trump.
Nici o surpriza de partea Moscovei
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăudat duminică noua Strategie Națională de Securitate a președintelui american Donald Trump, afirmând că aceasta este, în mare parte, în acord cu viziunea Rusiei asupra lumii.
Citește și: Națiune, război și civilizație: noua strategie națională a Rusiei până în 2036
Este o confirmare, din partea Moscovei, a alinierii strategice dintre foștii rivali din Războiul Rece, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, la începutul acestui an.
„Ajustările pe care le vedem sunt, aș spune, în mare măsură compatibile cu viziunea noastră și poate că ne putem permite să sperăm că ele reprezintă o garanție modestă că vom putea continua lucrul nostru comun, constructiv, pentru găsirea unei soluții pașnice în Ucraina, cel puțin”, a declarat Peskov, potrivit presei ruse.
Într-un interviu, Peskov a susținut că administrația Trump se deosebește fundamental de cele anterioare și că președintele poate schimba orientarea politicii externe americane deoarece este „un om puternic”.
Noua Strategie Naționale de Securitate, semnată de Trump și publicată pe 4 decembrie anunță o realiniere a ordinii geopolitice și reia motive ale teoriei conspiraționiste „Marea Înlocuire”, afirmând că Europa riscă „ștergerea civilizațională”, inclusiv din cauza migrației.
Documentul de 33 de pagini nu mai desemnează Rusia drept adversar, spre deosebire de versiunile anterioare.
Strategia pune, de asemenea, sub semnul întrebării fiabilitatea pe termen lung a unor state europene ca membri NATO, dar și principiul unei Alianțe „cu ușile deschise”: ideea ca NATO rămâne deschis oricărei țări candidate, dacă împărtășește valorile commune si este pregătită, politic și militar.
Chestiunea dacă Ucraina ar trebui să fie admisă în NATO după încheierea războiului cu Rusia continuă să fie un punct major de divergență în negocierile pentru încetarea focului.
Strategia Naționale de Securitate americană vorbește despre „eliminarea percepției și prevenirea realității unui NATO perceput ca o alianță în expansiune perpetuă.”
La Moscova, Peskov a salutat cu prudență acest element al strategiei, numindu-l „într-o anumită măsură reconfortant.”
„Dar, pe de altă parte, știm că uneori, deși totul este scris foarte frumos la nivel conceptual, ceea ce ei numesc deep state acționează diferit. Se întâmplă și asta”, a adăugat el.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



