România primește un cadru de ajustare fiscală și termen extins până în 2030 pentru corectarea deficitului. Bruxellesul cere, în schimb, măsuri concrete. Deocamdată, fondurile europene nu sunt afectate, informează Deutsche Welle.
Comisia Europeană încearcă să sprijine România în depășirea impasului bugetar. Miniștrii de Finanțe din țările UE au convenit asupra unui cadru clar de ajustare fiscală graduală și au prelungit până în 2030 termenul de corectare a deficitului bugetar al României. Recomandările Bruxelles-ului vin însoțite de condiții stricte și de un apel ferm la acțiune imediată din partea autorităților române.
Criză prelungită
Executivul comunitar a transmis Consiliului UE o nouă recomandare fermă pentru corectarea deficitului bugetar excesiv din România, care în 2024 a ajuns la 9,3% din PIB, mult peste limita de 3% prevăzută în regulile europene.
România se află sub supraveghere europeană din 2020, iar termenul pentru revenirea în limitele acceptate a fost prelungit inițial până în 2024 și, apoi, până în 2030, din cauza pandemiei și a presiunilor economice. Potrivit Comisiei însă, autoritățile române nu au făcut până în acest moment progrese suficiente și nici nu au transmis raportul de măsuri cerut până în aprilie 2025.
Continuarea, în Deutsche Welle
Citește și: Cum au rezolvat Nicușor Dan și Ilie Bolojan dezacordul privind TVA. Ce creșteri vor fi
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)