Uniunea Europeană a reacționat la recentele declarații ale președintelui Statelor Unite privind Groenlanda, reafirmând principiile suveranității și integrității teritoriale și subliniind că orice decizie legată de statutul insulei aparține exclusiv groenlandezilor și Regatului Danemarcei. Bruxellesul a transmis un mesaj de solidaritate cu Copenhaga, insistând că aceste principii, consacrate de dreptul internațional și Carta ONU, nu pot fi puse în discuție.
„Să vorbim despre Groenlanda peste 20 de zile” declara duminică președintele american Donald Trump, după ce mai afirmase, cu puțin timp înainte: „Avem nevoie de Groenlanda din perspectiva securității naționale, iar Danemarca nu va putea să facă asta… Uniunea Europeană are nevoie ca noi să o avem și știe acest lucru”, a spus el. Se pare că Bruxelles-ul este de altă părere, deși nu a precizat cum va reacționa, concret, dacă liderul american recurge eventual la „modelul Venezuela” în cazul Groenlandei, chiar daca este regiunea autonomă a unei țării membră NATO si UE.
La Copenhaga si Bruxelles răsună și avertismentul secretarului de stat american Marc Rubio, că lumea trebuie în sfârșit să înțeleagă că la Washington este un președinte care „face tot cea ce spune că va face”. Declarația era în contextul primei conferințe de presă organizată Trump la Mar-a-Lago, după înlăturarea de la putere a președintelui Venezuelei printr-o operațiune militară.
Luni, în cadrul briefingului zilnic al Comisia Europeană, oficialii europeni au reacționat la declarațiile recente ale președintelui Statelor Unite privind Groenlanda, calificându-le drept incompatibile cu principiile suveranității statelor și ale integrității teritoriale. Bruxellesul a reiterat că aceste principii, consacrate de dreptul internațional și de Carta ONU, sunt universale și nu pot fi puse în discuție.
Comisia a subliniat că Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei și că orice modificare a statutului său politic poate fi decisă exclusiv de groenlandezi și de autoritățile de la Copenhaga. În acest sens, Uniunea Europeană a transmis un mesaj explicit de solidaritate cu Danemarca.
Întrebați dacă Uniunea Europeană intenționează să adopte măsuri concrete pentru a descuraja o eventuală acțiune americană, reprezentanții Comisiei au evitat să detalieze pași operaționali, insistând asupra caracterului de principiu al poziției UE. Oficialii au subliniat că Groenlanda este un aliat al Statelor Unite și că teritoriul este acoperit de cadrul de securitate al NATO, element care diferențiază fundamental acest caz de alte situații internaționale.
De asemenea, Comisia a respins explicit orice paralelă între declarațiile privind Groenlanda și alte intervenții militare recente, afirmând că astfel de comparații nu sunt justificate. Poziția Bruxellesului a fost completată de referirea la declarațiile premierului Groenlandei, care a afirmat public că teritoriul nu este un bun ce poate fi cumpărat, mesaj pe care Uniunea Europeană a declarat că îl susține pe deplin.
Reacția UE evidențiază limitele deliberate ale răspunsului său politic față de un aliat strategic. În timp ce Bruxellesul trasează o linie clară la nivel declarativ în privința suveranității și integrității teritoriale, el evită escaladarea prin măsuri concrete sau limbaj coercitiv. Abordarea reflectă un echilibru între apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli și gestionarea relației transatlantice, într-un context geopolitic sensibil în zona Arcticii.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Pixabay.com



