Pe 12 martie 2026, în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Cotroceni, România și Ucraina au semnat la București acordul de parteneriat strategic dintre cele două state vecine.
Președintele Nicușor Dan a recunoscut explicit caracterul istoric complicat al relației: „Nu trebuie să ne ascundem să spunem că istoric a existat neîncredere între țările noastre. Această neîncredere s-a evaporat în momentul începerii războiului din 2022”.
Documentele semnate includ prevederi privind cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării punctelor de trecere a frontierei. Dintr-o perspectivă geografică, infrastructura necesară reconstrucției Ucrainei va avea inevitabil un impact regional: România și Republica Moldova vor deveni rute logistice importante pentru fluxurile comerciale, energetice și pentru proiectele de infrastructură care vor însoți acest proces.
Un element esențial al acordurilor recente pentru relația bilaterală îl reprezintă regimul instituțiilor de învățământ în limbile minorităților. Reforma educațională ucraineană, care urma să intre complet în vigoare în 2027 și care prevedea reorganizarea liceelor cu predare în limbile minorităților, nu va fi aplicată comunității române.
Decizia marchează încheierea celei mai spinoase probleme din relațiile româno-ucrainene. Încă din anii 1990, dezvoltarea relației bilaterale a fost constrânsă de dispute privind statutul minorităților. Tensiunile au atins un punct critic în 2017, când legea educației adoptată la Kiev – menită să consolideze utilizarea limbii ucrainene în sistemul școlar și, implicit, identitatea națională – a generat una dintre cele mai serioase fricțiuni diplomatice dintre cele două state. Reforma a fost justificată de autoritățile ucrainene prin contextul de securitate creat după 2014: anexarea Crimeei de către Rusia, războiul din Donbas și dinamica politică declanșată de Euromaidan.
Situația începuse să se clarifice în 2023, când Ucraina a acceptat să trateze comunitățile românofone din regiune ca aparținând aceleiași minorități române, renunțând la distincția administrativă dintre „română” și „moldovenească”.
În acest context, exceptarea minorității române de la aplicarea reformei educaționale transmite și un mesaj pentru alți vecini. În mod implicit, decizia sugerează că Budapesta ar fi putut beneficia de o abordare similară în cazul minorității maghiare din Transcarpatia dacă relațiile dintre cele două state nu ar fi rămas blocate într-o escaladare continuă — cel mai recent episod al acestei relații tensionate fiind confiscarea unor fonduri și vehicule blindate destinate Ucrainei.
Parteneriatul strategic cu Ucraina încheie, într-un anumit sens, un proces început după 1989: integrarea României în instituțiile occidentale – Uniunea Europeană, NATO și, în curând, OECD – și atingerea unui nivel de stabilitate strategică în relațiile cu aproape toți vecinii geografici. Să le luăm pe rând.
România are un parteneriat strategic și cu Ungaria, menținând o relație stabilă cu vecinul de la vest, chiar și în contextul revizionismului promovat de Viktor Orbán. Relația tensionată dintre Kiev și Budapesta servește, într-o anumită măsură, intereselor Bucureștiului: ambele state au motive să caute un partener de dialog în România, fapt reflectat și de semnarea recentă a parteneriatului strategic româno-ucrainean. În plus, parteneriatul cu Kievul se va dovedi probabil mai ușor de gestionat decât cel cu Ungaria, având în vedere complexitatea istorică a relațiilor româno-maghiare. Dosarul minorităților, care domina agenda bilaterală în trecut, pare în mare parte rezolvat. Unul dintre puținele subiecte rămase în discuție este eventualul gest de recunoaștere din partea Bisericii Ortodoxe Române a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, un subiect abordat recent și în discursul public de către ministrul de externe Oana Țoiu. În același timp, relația cu Ucraina va rămâne inevitabil influențată de conflictul cu Rusia de la granița estică, care face o bună relație cu o Românie situată la vest esențială pentru Kiev.
Relația cu Bulgaria este la rândul ei la nivel de parteneriat strategic. La finalul anului trecut, România și Bulgaria au convenit construcția de noi poduri peste Dunăre și dragarea fluviului pentru creșterea capacității de transport fluvial, rezolvând astfel ultimele elemente contencioase din relația cu vecinul de la sud.
În cazul Serbiei, relațiile bilaterale au rămas în mod tradițional stabile. Pentru București, tensiunile dintre Belgrad și statele din Balcanii de Vest – în special Kosovo și Bosnia – funcționează și ca un factor indirect de stabilitate strategică, menținând Serbia concentrată asupra propriilor dispute regionale.
Nu în ultimul rând, relația cu Republica Moldova se află la un maxim istoric, amplificată de convergența abordărilor Bucureștiului, Kievului și Bruxellesului privind integrarea europeană a Chișinăului.
Mai la sud, trilaterala de deminare România–Bulgaria–Turcia este funcțională din 2024, fiind prima colaborare de o asemenea amploare în baza acordului trilateral semnat în 1998 la Sinaia. În nord, relațiile cu Polonia sunt solide, ambele state participând la formatele regionale Bucharest 9 și Inițiativa Celor Trei Mări.
Aprobarea recentă de către Parlament a dislocării de echipament militar american semnalează, de asemenea, consolidarea relației cu Statele Unite, afectată temporar de tensiunile generate de reacția administrației Trump la anularea de către Curtea Constituțională a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024.
Relațiile cu marile capitale europene sunt la rândul lor foarte bune, singura disonanță de politică externă fiind refuzul României de a accepta dislocarea la baza Mihail Kogălniceanu a unor avioane de vânătoare Rafale capabile să transporte focoase nucleare.
Semnarea parteneriatului strategic cu Ucraina marchează, astfel, finalizarea proiectului de politică externă post-decembrist. Este o realizare umbrită de dificultățile economice și politice interne, dar România este astăzi integrată în structurile euro-atlantice, iar procesul de aderare la OECD este aproape finalizat.
La nivel bilateral, România se numără printre cei mai apropiați parteneri pentru majoritatea vecinilor săi. Singurele excepții relative sunt Ungaria și Serbia, unde afinitățile politice dintre Viktor Orbán și Aleksandar Vučić îi apropie în mod natural pe cei doi lideri. Chiar și în aceste cazuri, însă, România rămâne unul dintre principalii parteneri regionali ai ambelor state. În plus, comparativ cu relațiile tensionate pe care Budapesta le are cu Kievul și Bruxellesul, relația dintre Ungaria și România rămâne remarcabil de stabilă.
Dincolo de vecinătatea imediată, România nu se află în conflict diplomatic cu niciuna dintre marile capitale europene. În plan global, amprenta sa este marcată de câteva relații bilaterale solide, precum cea cu Israelul sau, într-un mod poate surprinzător, cu numeroase state arabe. În rest, a fi român este cel puțin o calitate neutră în majoritatea regiunilor lumii, resentimentele geopolitice ale Sudului Global fiind orientate în principal către fostele puteri coloniale.
Desigur, România are un adversar clar în Federația Rusă. Însă nu este singură în această confruntare. Pe lângă NATO, Ucraina funcționează astăzi ca un tampon strategic care rezistă de patru ani într-un mod pe care puțini observatori l-ar fi anticipat la începutul războiului. Și o situație geopolitică la care nimeni nu ar fi visat în 1940, înconjurați de 3 vecini pe atunci inamici.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
