Ultimul şvab din Charlottenburg regretă că orăşenii distrug identitatea arhitectonică a satului rotund, unic în România

Data:

Unic în România prin forma geometrică de cerc, Charlottenburg, asemeni altor sate bănăţene întemeiate în vremea Imperiului Habsburgic, a fost populat mai ales cu şvabi dunăreni veniţi aici în veacul XVIII, dar a ajuns să fie depopulat masiv, fiind părăsit de urmaşii celor care l-au fondat, scrie Agerpres.

Satul din câmpia timişeană, declarat monument istoric, nu poate fi văzut în deplina lui splendoare decât din înaltul cerului, pentru că, potrivit legendei, un vrăjitor înaripat care zbura pe deasupra aşezării, gelos că aceasta nu poartă numele lui, a rostit un blestem – ca frumuseţea localităţii să nu poată fi văzută decât de cei care sunt călare pe făpturi înaripate, pe dragoni. Realitatea este că forma rotundă a satului poate fi văzută clar doar din aer, în zilele noastre din avioane sau drone.

În Poşta din Charlottenburg am întâlnit ultimul şvab care mai trăieşte în „satul rotund”, pe Peter Trimper. Au fost opt fraţi la părinţi, dar şapte dintre ei s-au căsătorit şi au plecat în Germania de foarte mulţi ani. El a rămas aici, cu părinţii. Nu a fost niciodată în Germania, pentru a evita ispita de a rămâne acolo.

„Sunt singurul şvab care a mai rămas în Charlottenburg. În 1771, generalul Johann Altringen a adus aici 32 de familii de colonişti germani din Imperiul Habsburgic, din Tirolul de Sud, apoi din Alsacia-Lorena, din Baden Wurttenberg, din Austria, Bavaria. În 1970 mai era în sat cu catolici, la fel, şi în satul alăturat Altringen: cu 110 nemţi şi 100 unguri. Cam 82% din localnici erau catolici, raportat la populaţia de atunci. Aici erau germani, şvabi. Primul neamţ care a plecat de aici a fost Rupert, în 1973. Pe vremuri, singurul român din sat era jandarmul. Mai erau şi zece familii de maghiari. Noi suntem în familie opt fraţi. Şapte s-au căsătorit şi au plecat în Germania. Părinţii nu au vrut să plece, eu nu sunt căsătorit şi nu am vrut să plec nici eu; am rămas aici cu părinţii. Toţi fraţii mei încă trăiesc în Germania, dar eu nu am fost niciodată la ei. Nu am vrut să mă duc, că după aia nu mai veneam înapoi”, a povestit Peter Trimper.

Citește și: Când n-ai parte de carte: la Cluj, cărțile „cresc” la rădăcina copacilor

La cei 88 de ani ai săi, ultimul şvab din satul rotund merge zilnic la Poştă, unde citeşte ziarul de limbă germană „Allgemeine Deutsche Zeitung”, apoi deschide dezbaterea cu poştaşul şi cu consătenii, despre „vraiştea din Guvern, lipsa de unitate a românilor care nu reuşesc să se adune şi să dea legi bune pentru ţară, despre vremurile grele în care trăim”.

Domnul Peter este şvabul care are grijă de biserica din sat, catolică, dar care este împărţită frăţeşte cu ortodocşii. Trage clopotele, se îngrijeşte de cimitirele şvabilor şi cunoaşte istoria locului mai bine decât oricare altcineva.

Este extrem de supărat pe orăşenii care cumpără câte o casă în sat sau teren şi construiesc după bunul lor plac case noi, fac modificări caselor bătrâneşti ori fac garduri la faţada caselor, depăşind aliniamentele stradale. Pentru că, spune el, aceştia distrug identitatea a ceea ce a făcut ca Charlottenburg să aibă statutul de monument istoric.

„Satul s-a construit rotund, cu diametrul de 210 metri. În centru era o fântână cu apă bună, înconjurată de plantaţii de duzi. S-a construit apoi biserica; doar una, catolică. Au venit, mai apoi, mai multe familii care au scos plantaţia de duzi, au construit patru case. În faţa Poştei este fosta şcoală, din 1890, biserica din 1875-1876. Până atunci, aici era drum forestier, iar credincioşii aveau o capelă. Ulterior, s-au modificat drumurile. Sunt orăşeni care au cumpărat case, dar băştinaşii satelor sunt patru-cinci familii. Au venit de la oraş pentru case de vacanţe. Am auzit că administraţia (judeţeană – n.r.) vrea să repare casele din satul istoric. Dar, ce să repare? Moşia de lângă poştă a fost cumpărată. Era o şură, dar a fost cumpărată de un brigadier silvic. După 1990 a modernizat casa, cu gardul a ieşit în afara aliniamentului stradal (…). Principalul vinovat a fost primarul de atunci, care a permis astfel de modificări. Este urât. Satul nostru era fără garduri. În faţa casei nu erau garduri. Acum, are teren până în şanţ. Şi construieşte altceva”, spune, necăjit, localnicul.

El mărturiseşte că fiecare zi începe cu durerea de picioare şi cea provocată de ulcerul gastric. Apoi, merge la Poştă.

„Am rămas doar cu ziarul nemţesc, după ce un prieten era abonat la Renaşterea Bănăţeană, dar a plecat. Slujbe la biserica din sat se fac de două ori pe lună pentru ortodocşi, de la Bogda, alternativ cu catolicii, pentru care vine preotul de la Lipova. Biserica este catolică. Dar merg foarte puţini, patru-cinci persoane. De Paşti şi de Crăciun sunt ceva mai mulţi”, ne destăinuie domnul Peter.

Citește și: Retrospectivă integrală Corneliu Porumboiu la TIFF.25

L-am lăsat pe ultimul şvab din sat la taifas cu poştaşul Gheorghe Dunca, în timp ce doi căţei albi se joacă, tăvălindu-se prin iarba îmbibată cu noroi. La intrarea în Poştă, un butuc de dud serveşte loc de scaun, amintind, într-un fel, de lumea lui Moromete.

„De patru ani sunt la Poştă. Împărţim scrisorile şi corespondenţa oamenilor în şase sate. Este corespondenţă, fiecare casă are câte o factură, mai sunt şi firme. Merg cu bicicleta şi cu maşina personală. Sunt şase sate, distanţa e mare, Comeat e cel mai departe, la 10 kilometri. Zilnic fac aproape 25 de kilometri. Mi-a plăcut. Am venit în 1995 şi am rămas. Pe atunci, aici era centrală telefonică, telefon cu manivelă, sunai la centrală, iar de acolo se lua legătura cu Maşloc şi de acolo se făcea legătura cu numărul din satul solicitat. Locuiesc aici. Se vizitează zona, ca sat rotund, Muzeul Cinegetic şi Parcul de Vânătoare. Zona este foarte frumoasă ca peisaj, pădurea. Şvabul este abonat la ziarul german şi vine zilnic la Poştă, citeşte noutăţile şi apoi trece la dezbatere, la vorbe”, mărturiseşte Gheorghe Dunca.

O parte din zestrea şvabilor de odinioară se păstrează în Schwabenland, un cochet punct muzeal etnologic amenajat într-o casă bătrânească ce datează din anul 1905. Casa avea prânzitorul (bucătăria), soba bună (sufrageria) care este locul cel mai frumos, ţinut pentru oaspeţi sau sărbători, cuptorul de pâine, şpaiţul rece şi şpaiţul cald şi pivniţa, costume tradiţionale, mobilier masiv şi textile lucrate de mână.

Aici, drumeţul poate servi un prânz tradiţional şvăbesc – şniţel cu cartofi piure, murături, iar ca desert, Apfelstrudel (ştrudel cu mere), tradiţional pentru bucătăria austriacă şi germană.

Şi pentru că titlul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028” bate la uşă, Mircea Sîrbu, de la pensiunea de lângă satul rotund, vine cu meniuri tradiţionale româneşti, care se aşează tihnit în gură, pentru a mângâia papilele gustative cu arome de neuitat.

„Pentru Banat – Regiune Gastronomică Europeană venim cu preparate locale, totul proaspăt cules, proaspăt preparat. Şvabii din Charlottenburg aveau mâncăruri specifice – găluşte din cartofi cu brânză peste ele, Schmarrn (ou bătut cu făină, care apoi se prăjeşte) care se servea cu compot de prune. Pe meniul românesc, noi aveam o tradiţie: carne se mânca doar la sfârşit de săptămână. Sâmbăta se tăia găina, din măruntaie se făcea un papricaş, iar restul de carne se pregătea pentru duminică – supa cu găluşte şi legume, iar la felul doi se făcea pane cu cartofi fierţi şi sos de roşii. Pentru Banat – Regiune Gastronomică Europeană avem sarmale, supă de găină cu tăiţei sau găluşte de gris, iar la desert avem plăcinte cu ludaie, ludaie la cuptor, chifle cu untură mare, scoverzi. Primăvara, pădurile noastre sunt raiul leurdei şi o facem salată, ciorbă, sos”, detaliază Mircea Sîrbu.

Citește și: Banat Regiune Gastronomică Europeană, un proiect care îmbină tradiţia locală cu aromele europene

De la el am aflat că în pădurile de la Charlottenburg vin mulţi vânători străini pasionaţi de vânatul mic, păsări, mistreţi, mufloni.

La plecare, îl reîntâlnesc pe Peter Trimper tot în faţa Poştei. Primăvara cu vremea frumoasă aduce zâmbetul pe buzele ultimului şvab din Charlottenburg, care mai glumeşte pe seama unui consătean chefliu ce se laudă că nimereşte întotdeauna casa, indiferent cât bea la birt, pentru că … „satul e rotund” şi are o singură stradă.

(Sursa fotografiilor: Primăria comunei Bogda / Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related