Un bărbat din Italia a încercat să se vaccineze într-un braț fals de silicon pentru a primi certificatul verde

Data:

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Piemont care voia să obţină „preţiosul” certificat Covid a încercat joi să se vaccineze împotriva coronavirusului într-un braţ proteză de silicon, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

„Acest caz ar friza ridicolul dacă n-am vorbi despre o faptă de o gravitate uriaşă şi inacceptabilă faţă de sacrificiul pe care pandemia a făcut să-l plătească comunitatea noastră, ca vieţi omeneşti şi costuri sociale şi economice”, a denunțat gestul într-o postare pe Facebook Alberto Cirio, președintele regiunii din nord-vestul Italiei.

Bărbatul respectiv s-a prezentat joi seara la un centru de vaccinare din Biella cu o proteză foarte bine făcută însă culoarea şi senzaţia la atingere au trezit imediat suspiciuni infirmiereri însărcinată să-l vaccineze, aceasta cerându-i să-şi scoară cămaşa şi descoperind astfel înşelătoria.

Citiți articolul integral pe HotNews.ro

Citiți și

Petrecerea de Crăciun a unei companii, sursa celui mai mare focar cu varianta Omicron din Europa

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România și Austria dau uitării episodul Schengen și se concentrează pe reconstrucția Ucrainei

După întâlnirea avută pe Arena Națională, la meciul unde...

Franța recunoaște oficial statul Palestina și propune o forță internațională de stabilizare în Gaza

Președintele Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea oficială de către...

Acțiune ecologică. Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do it, Romania!”

Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do It, Romania!”,...