Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu susțin două concerte la Ateneul Român, pe 22 și 23 octombrie, dirijate de Philipp von Steinaecker, având-o ca solistă pe violoncelista Julia Hagen. Trei ipostaze ale condiției umane, pe cât de profunde, pe atât de înflăcărate, vor fi prezentate în cele două seri: despre oameni și zei – Cântecul Destinului, op. 54 de Brahms; supraomul-solist – Simfonia pentru violoncel și orchestră, op. 68 de Britten; profeți și filozofi – Poemul simfonic Așa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Strauss.
Biletele sunt disponibile aici.
Întregul program al Stagiunii 2026-2027 poate fi consultat aici.
Philipp von Steinaecker abordează un repertoriu deosebit de vast, de la muzica barocă și clasicismul timpuriu până la romantismul german și cea de-a Doua Școală vieneză. Pasiunea sa pentru practica interpretării istorice l-a determinat să inițieze Originalklang al Mahler Academy. Recunoscut la nivel internațional, proiectul reunește muzicieni de prim rang din orchestrele de prestigiu ale Europei și tineri artiști excepționali, pentru a redescoperi universul sonor original al orchestrei vieneze a lui Mahler.În stagiunea curentă, dirijorul întreprinde un nou turneu european important alături de Mahler Academy Orchestra, în cadrul căruia Simfonia nr. 9 de Mahler va fi prezentată la Teatro alla Scala, BBC Proms, Philharmonie Köln, Concertgebouw Amsterdam, Brucknerhaus Linz, Wiener Konzerthaus și Elbphilharmonie Hamburg.

Julia Hagen este invitată constant la numeroase festivaluri internaționale, precum Festivalul de la Salzburg, Schubertiade, Festivalul de Primăvară de la Heidelberg și Festivalul de Pâques din Aix-en-Provence. Ea colaborează adesea cu Camerata Salzburg, Orchestra Mozarteum, alături de care a realizat un turneu în Spania, Orchestra din Cleveland, Orchestra Simfonică Radio Frankfurt, London Philharmonic Orchestra, Orchestra Națională a Spaniei și Orchestra Simfonică din Viena. A fost distinsă cu Premiul UBS Young Artist în 2024, care a inclus un concert cu Filarmonica din Viena sub bagheta lui Christian Thielemann la Festivalul de la Lucerna, festival la care a revenit în anul următor alături de Orchestre Philharmonique de Radio France.

Programul concertelor cuprinde Cântecul Destinului, op. 54 de Johannes Brahms, Simfonia pentru violoncel şi orchestră, op. 68 de Benjamin Britten și Poemul simfonic Aşa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Richard Strauss.
Cântecul Destinului, compus de Johannes Brahms în 1871, lumea de dincolo apare descrisă în sonorităţi impresionante. Textul laic, inspirat de tema poemului Cântecul de ursită al lui Hyperion de Friedrich Hölderlin, surprinde contrastul dintre calmul netulburat al zeilor Olimpului şi destinul nefericit al oamenilor.
Scrisă pentru marele violoncelist sovietic Mstislav Rostropovici, cu care compozitorul a avut o strânsă prietenie artistică, Simfonia pentru violoncel şi orchestră, op. 68 marchează revenirea lui Benjamin Britten la scriitura simfonică după o perioadă în care a realizat cu precădere operă și muzică vocală. O sinteză între concertul instrumental și simfonie, care creează o relație „democratică“ între solist și orchestră, lucrarea alternează momente dramatice și elegiace, culminând într-o atmosferă eliberatoare.
Poemul simfonic Aşa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Richard Strauss este o lucrare monumentală, o contemplare a misterului existenței și al evoluției, construită ca o narațiune muzicală ce evocă nașterea conștiinței, tentația pasiunilor și fragilitatea condiției umane. Tema lucrării este bine-cunoscută și datorită faptului că a inspirat coloana sonoră a filmului 2001: A Space Odyssey, regizat de Stanley Kubrick.
PRESShub este partener media al Filarmonicii George Enescu.



