Un TIR încărcat cu electrocasnice a luat foc şi a ars complet în Vama Nădlac II

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un TIR încărcat cu electrocasnice a luat foc şi a ars complet, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în zona terminalului de automarfare, fără a se înregistra victime sau perturbarea traficului, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad şi pompierii voluntari din Nădlac, fiind trimis la faţa locului şi un echipaj medical SMURD.

„Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul autocamionului. Din fericire, nu sunt înregistrate victime”, a transmis ISU.

Citește și: În disputa MJ-CSM privind transferul datelor sistemului judiciar a câștigat instanța supremă, instituție care nu face parte din proiect

Conform sursei citate, autocamionul a fost distrus, la fel şi încărcătura costând în electrocasnice.

Şoferul este român şi urma să plece cu marfa (cuptoare electrice) în afara ţării. El nu a fost rănit.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că activitatea în punctul de trecere Nădlac II nu a fost afectată, incendiul fiind localizat în terminalul pentru automarfare.

Citește și. Un amendament depus de PNL îi permite șefului statului să candideze ca independent pe listele unui partid politic

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ISU Arad)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related