Participarea tinerilor la primul tur al alegerilor prezidențiale din România, pe 4 mai 2025, a fost relativ scăzută, în ciuda unei intenții de vot inițial ridicate. Însă, doar tinerii între 18-29 ani au fost singura grupă de vârstă în care a câștigat Nicușor Dan (independent), în fața lui George Simion (AUR), arată datele INSCOP.
Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai cu peste 40% din voturi, față de aproape 21%, cât a obținut primarul capitalei, Nicușor Dan.
Conform datelor disponibile, tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani au reprezentat 22,45% din totalul votanților. Această cifră indică o prezență mai redusă comparativ cu alte categorii de vârstă, în ciuda faptului că sondajele anterioare sugerau o intenție de vot mai mare în rândul tinerilor.
Înainte de alegeri, un sondaj INSCOP arăta că 58% dintre tinerii chestionați erau foarte siguri că vor participa la vot, iar 65% considerau că pot reprezenta o forță decisivă în alegeri. Cu toate acestea, participarea efectivă a fost mai mică decât se anticipa.
Unul dintre motivele principale pentru această discrepanță a fost sentimentul de nereprezentare politică.
Într-o postare de pe Facebook, Cătălin Stoica, profesor la catedra sociologie din cadrul SNSPA, analizează profilele votanților principalilor candidați, pe baza unui tabel care utilizează datele exit poll-ului CURS.
În acest tabel sunt prezentate valorile estimative procentuale ale profilurilor votanților principalilor candidați ai primului tur al alegerilor prezidențiale, în funcție de gen, vârstă, ultima școală absolvită, mediul rezidențial, regiune, dar și de votul acordat la parlamentare în luna decembrie a anului trecut.
Astfel, Cătălin Stoica a ajuns la următoarele rezultate în analiza sa:
- VOTANTUL LUI GEORGE SIMION:
Bărbat, tânăr și mai ales de vârstă mijlocie, cu 10 clase sau studii medii, rezident în mediul rural, în Moldova și Muntenia, votant AUR (76,9%).
- VOTANTUL LUI CRIN ANTONESCU:
Persoană cu vârsta de 61 de ani și peste, rezidentă în mediul rural, locuitor în Ardeal, susținător PNL (42,4%) și PSD (38,9%).
- VOTANTUL ELENEI LASCONI:
Femeie (65,1%), tânără (24,4%) și de vârstă mijlocie (62,3%), rezidentă în mediul urban, în Ardeal și Moldova; susținătoare USR la parlamentarele din decembrie 2024.
- VOTANTUL LUI VICTOR PONTA:
Persoană cu vârsta de 61 de ani și peste, cu maximum 10 clase, rezidentă în Muntenia, votant PSD.
- VOTANTUL LUI NICUȘOR DAN:
Persoană tânără (18–30 de ani, 29,3%), femeie, absolventă de facultate (55,8%), rezidentă în mediul urban, evident București; votant USR, PNL și al altor partide (probabil SENS, REPER) la parlamentare.
De asemenea, cumstam.ro, proiect al Asociației ECOTECA, a realizat o grafică statistică pe județe, care arată procentul tinerilor din totalul celor care s-au prezentat la vot.
Aceasta arată că tinerii din Cluj, cu vârste între 18 și 25 de ani, au reprezentat 10,94% din totalul alegătorilor, fiind în topul clasamentului, urmați de tinerii din Iași și din București.
Județul Cluj a fost singurul câștigat de Nicușor Dan în primul tur al prezidențialelor, cu aproape 35% din voturi, alături de capitala București (40,5%).
De notat că, potrivit celei mai recente analize INSCOP, Nicușor Dan a fost și preferatul alegătorilor cu studii superioare, 45%, față de 19% pentru George Simion.
Pe 18 mai urmează al doilea tur de scrutin al prezidențialelor 2025.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)