Primul Suveran Pontif de origine americană, Papa Leon nu va participa la „Consiliul pentru Pace” privind Gaza, inițiativă lansată de președintele american Donald Trump, din cauza îngrijorărilor că aceasta ar putea submina rolul Organizației Națiunilor Unite.
Prima reuniune a Consiliului este programată joi, 17 februarie, la Washington.
Sfântul Scaun a primit la sfârșitul lunii ianuarie o invitație de a se alătura consiliului, însă a refuzat-o „din cauza naturii sale specifice, care, în mod evident, nu este aceea a altor state”, a declarat secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, marți, în marja unei întâlniri cu guvernul italian, potrivit site-ului Vatican News.
Cu aceeași ocazie, Vaticanul s-a declarant consternat de decizia guvernului Italian de a participa ca observator. Între timp, reprezentarea Italiei a fost „scăzută”, de la nivelul prim-ministrei Giorgia Meloni, la nivelul ministrului de Externe, Antonio Tajani.
Consiliul pentru Pace, prezidat de Trump, era inițial conceput pentru a supraveghea demilitarizarea și reconstrucția Fâșiei Gaza în cadrul unui armistițiu susținut de ONU. Charta acestei structuri, care va fi prezidată pe viață de președintele Donald Trump, a fost semnată pe 22 ianuarie, la Davos. Între timp, prerogativele organizației s-au „globalizat”.
„O preocupare este că, la nivel internațional, ar trebui ca înainte de toate ONU să gestioneze aceste situații de criză”, a declarat secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin. „Acesta este unul dintre punctele asupra cărora am insistat.”
Papa Leon a fost un critic al președintelui american în privința politicii privind imigrația, a relațiilor externe și a schimbărilor climatice, de la preluarea conducerii Bisericii Catolice, în mai 2025.
„Realpolitik”?
Detaliile legate de modul de funcționare al Consiliului pentru Pace și posibilitatea ca acesta să devină o alternativă la ONU au determinat mai multe state UE invitate să refuze participarea.
Altele, ca România sau Italia au ales compromisul statului de „observator”, cu diferența că România va fi reprezentantă la cel mai înalt nivel, de președintele Nicușor Dan, pentru prima reuniune formală a consiliului.
Citește și: Între prudență și paradox: Diplomația „de mijloc” a Bucureștiului în noul context global – PRESShub
State membre ale UE precum Ungaria și Bulgaria au semnalat că se vor alătura consiliului, în cadrul unei ceremonii desfășurate luna trecută la Davos, în Elveția. Se adaugă Albania și Kosovo, ca state candidate la UE.
Deși Uniunea Europeană nu va adera la organizația inițiată de Trump, trimite la Washington pe Dubravka Šuica, comisara europeană pentru Mediterană.
Prezența comisarei pentru Mediterana semnalizează clar că pentru Bruxelles, legitimitatea acestui Consiliu se limitează la conflictul din Gaza, asa cum este stipulat și într-o rezoluție ONU.
„Šuica va fi prezentă în calitatea sa de comisar responsabil pentru Mediterană, reprezentând angajamentul nostru față de implementarea păcii în Gaza”, a declarat luni purtătoarea-șefă de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho
Din UE: cine va mai fi la Washington ?
Grecia va fi reprezentată la Casa Albă, dar nu de premierul Kyriakos Mitsotakis, ci de ministrul adjunct de externe, Haris Theocharis. Premierul grec a anunţat duminică seară târziu că a răspuns invitaţiei şi a transmis Casei Albe că Grecia va fi prezentă la reuniunea Consiliului pentru Pace din 19 februarie.
Sâmbătă, şi Cipru a anunțat oficial că va participa, în calitate de observator.
Bulgaria şi Ungaria sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care au decis oficial să intre în Consiliul pentru Pace ca membre. Premierul ungar Viktor Orban a declarat că va merge la Washington pentru reuniune.
Polonia va fi reprezentată numai de un consilier prezidențial de rang înalt , Marcin Przydacz, șeful Biroului pentru Politică Internațională din cadrul administrației prezidențiale, relata marți postul polonez public de radio. Președintele țării, Karol Nawrocki, este, la fel ca premierul ungar Viktor Orban, un aliat al președintelui Trump, care la rândul său l-a sprijinit deschis în alegerile prezidențiale de anul trecut.
Anterior, în cursul zilei de marți, premierul Donald Tusk a reiterat că Polonia nu intenționează să participe la Consiliul pentru Pace „în actualele circumstanțe și condiții”. El a precizat că o eventuală prezență a unui reprezentant al președintelui va fi „în calitate de observator”, subliniind că un oficial polonez ar putea lua parte la discuții strict în acest rol.
(Sursa foto: Vatican News / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



