Șoferița ucigașă din Păcurari și-a înfruntat pentru ultima oară victimele în fața Curții de Apel. Magistrații acestei instanțe au avut de analizat apelurile declarate de Adina Ghervase și de rudele muncitorilor Citadin SA pe care aceasta i-a ucis în noaptea de 16/17 iunie 2022.
De o parte, Ghervase a cerut reîncadrarea juridică a faptelor sale, cu reducerea semnificativă a pedepsei, invocând existența unei culpe a muncitorilor. De cealaltă, familiile victimelor au cerut pronunțarea unei pedepse mai aspre, mergând până la condamnarea șoferiței la închisoarea pe viață, afirmând că cinci ani de închisoare pentru fiecare victimă ar fi prea puțin.
La începutul acestui an, magistrații Tribunalului au condamnat-o pe Adina Ghervase la 20 de ani de închisoare pentru patru fapte de omor calificat, 9 ani de închisoare pentru trei tentative la omor calificat și la trei ani de închisoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, rezultând o pedeapsă finală de 24 de ani de închisoare. Faptele pentru care a fost judecată femeia au fost comise în noaptea de 16/17 iunie 2022. Aflată la volanul unui autoturismul Alfa Romeo și având o alcoolemie de 1,13‰ în sânge, ea a intrat în curba de la AMRS cu o viteză de 148 km/h.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Citește și: Se accelerează înscăunarea Liei Savonea la ÎCCJ, „o rușine pentru magistratură”
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)