S-a vorbit mult, în ultima perioadă, despre Zidul Dronelor. Până să aflăm în ce constă, faptul că s-a vorbit mult despre el deja ne spune ceva: este un exemplu clasic de comunicare strategică, care a reușit să împacheteze un concept multistratificat, foarte complex din punct de vedere tehnologic, într-o sintagmă ce evocă familiarul – un zid.
În primul rând, care este scopul acestui zid? Ca și în cazul altor ziduri, acela de a împiedica trecerea. În cazul de față, trecerea dronelor venind dinspre est, atribuite sau nu Federației Ruse (atribuirea este un subiect în sine pe care îl vom analiza altă dată). Ideea este simplă: construirea unui ansamblu tehnologic care să acopere tot Flancul Estic al Uniunii Europene, din Finlanda, prin Polonia, până în România și Bulgaria. Un sistem care să permită identificarea timpurie și neutralizarea dronelor intrate ilegal în spațiul aerian al țărilor membre ale Uniunii Europene. Ideea unui astfel de sistem de apărare împotriva dronelor a venit ca răspuns la proliferarea modelelor ieftine în războiul din Ucraina și a luat avânt după incursiunile din anul 2025, care au atins un vârf în septembrie 2025.
Concret, în 2025 Comisia Europeană a propus o inițiativă numită inițial „Drone Wall” (de unde și denumirea de Zidul Dronelor), care recent a evoluat în European Drone Defence Initiative, parte din recent adoptata foaie de parcurs privind apărarea pentru consolidarea capabilităților europene de apărare 2030 (Defence Readiness Roadmap). Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, a declarat la jumătatea lunii octombrie că zidul va fi pe deplin operațional în anul 2027.
Pe teren, acest zid va lua forma unei rețele paneuropene de apărare antidronă, inițial localizată pe flancul estic, dar cu planuri de extindere pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Zidul se va încadra într-un program mai amplu de securizare a granițelor europene, care va include Eastern Flank Watch pentru securizarea granițelor maritime, aeriene și terestre, precum și European Air Shield, corespondentul Zidului Dronelor pentru altitudini și viteze mai mari, în cazul rachetelor și avioanelor de vânătoare. Al treilea nivel este European Space Shield, destinat protecției capabilităților spațiale europene.
La bază, sistemul este gândit în patru straturi tehnologice:
- Stratul de detecție timpurie, alcătuit din rețele de radar (inclusiv pasive), senzori acustici, termici și optici, capabile să identifice obiecte mici, cu semnătură radar redusă. Acestea transmit date în timp real către centrele de comandă regionale.
- Stratul de clasificare și analiză, bazat pe inteligență artificială și algoritmi de recunoaștere a tiparelor de zbor.
- Stratul de contramăsuri, care include sisteme de bruiaj electromagnetic, inhibarea semnalelor GPS și de control radio, dar și interceptoare dedicate (precum drone antidronă, muniție ghidată sau proiectile cu plasă).
- Stratul de coordonare și comunicare, care asigură interoperabilitatea între statele membre și integrarea cu infrastructura NATO, mai ales în cadrul sistemului integrat de apărare aeriană și antirachetă (NATINAMDS), practic agregatorul de softuri de comandă și control ale statelor membre NATO.
Pe plan geopolitic, este un semnal. Încă de la prima Comisie von der Leyen, în 2019, Uniunea Europeană și-a exprimat ambiția de a deveni un actor global de securitate. Fundamentul juridic al acestei ambiții există însă de mai mult timp: articolul 42(7) din Tratatul Uniunii Europene consacră clauza de apărare mutuală, iar articolul 222 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene stabilește clauza de solidaritate. Totuși, spre deosebire de Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, care angajează o reacție militară colectivă automată, clauza europeană rămâne una de cooperare voluntară între statele membre. În practică, securitatea continentului a continuat să fie gestionată prin NATO, în ciuda suprapunerii aproape perfecte dintre cele două organizații, doar Austria și Cipru nefiind membre ale Alianței. Așadar, Zidul Dronelor este atât un ansamblu tehnologic menit să permită identificarea timpurie și neutralizarea dronelor, cât și un semnal geopolitic menit să poziționeze UE ca o entitate politică cu propria sa amprentă de securitate, presată de o Federație Rusă revizionistă la est și o Americă absorbită de propriile probleme la vest.
Să nu uităm că prima Strategie de Securitate a Uniunii Europene, publicată în 2003, debuta cu sintagma „Europa nu a fost niciodată mai prosperă, mai sigură și mai liberă”. Urmașa acestei strategii, publicată în iunie 2016, declara că „scopul, ba chiar însăși existența Uniunii, este pusă sub semnul întrebării”. Astăzi, după 15 ani de crize (euro, migrație, COVID, război), amenințările existențiale s-au metamorfozat în provocări cotidiene: contracararea dronelor.
Proiectul ridică, evident, și provocări – multe dintre ele familiare și care au răpus alte proiecte europene de mare anvergură. Zidul Dronelor depinde de capacitatea statelor membre de a vorbi aceeași limbă tehnologică și operațională, într-un domeniu în care diferențele de standarde, de buget și de ritm industrial rămân adânci. Toate sunt subiecte sensibile, care nu au permis niciodată coagularea unei veritabile industrii europene de apărare. Într-un domeniu în care mijloacele și scopurile se confundă adesea, Zidul Dronelor depinde de — și va determina parțial — gradul de reușită al planurilor europene de a obține o reală autonomie în domeniul apărării.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
